Aproximativ 500 de copii sunt diagnosticaţi anual cu diferite forme de cancer, a declarat pentru AGERPRES preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer, Cezar Irimia.
Potrivit acestuia, la copii rata de vindecare este foarte mare, „mai ales” în cancerele hematologice.
„România, din păcate, are peste 5.000 de pacienţi cu cancer (n.r – anual) şi în fiecare an sunt diagnosticaţi cu forme de cancer cam 500 de copii. (…) La copii rata de vindecare este foarte mare, mai ales în cancerele hematologice”, a spus Irimia, potrivit Agerpres.
El a evidenţiat problemele pe care le întâmpină copiii şi părinţii cu investigaţiile şi tratamentul.
„Sunt sunat de părinţi care plâng pentru că nu au bani pentru investigaţiile acestor copii, chiar dacă investigaţiile sunt gratuite ei vor să înceapă cât mai repede tratamentele, dar niciun doctor nu le poate face tratament pentru că nu au acele investigaţii şi pentru că nu sunt bani sunt amânaţi până la calendele greceşti şi încercăm cumva să suplinim costurile acestor investigaţii, dar nici noi nu avem prea mari posibilităţi financiare. Şi la copii este o întreagă tragedie privind tratamentul şi investigaţiile. Mulţi dintre copii pleacă în afară, din păcate. Părinţii care au bani îşi duc copiii afară în Europa, iar părinţii care nu au bani nu au decât să aştepte să fie suplimentat bugetul şi să poată să îşi vadă copilul intrat pe tratament. Şi aici sunt tratamente dedicate şi întâmpină greutăţi. (…) Avem specialişti, avem şi nu avem tratamente de ultimă generaţie, dar multe sunt întrerupte. Vă dau un singur exemplu – Vesanoidul – care a fost adus cu mari sincope de luni de zile. Dacă pacientul nu ia acest medicament, viaţa lui este pusă în pericol”, a mai spus preşedintele FABC.
Ziua internaţională a copilului bolnav de cancer este marcată anual la data de 15 februarie.