Caută
Close this search box.

Cine sunt avocații care o reprezintă pe Simona Halep la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne

A început procesul Simonei Halep la TAS. Germanul Ulrich Haas, doctor în drept care a scris Codul Anti-Doping mondial, face parte din completul care o judecă pe sportiva noastră. „Vorbesc după proces!” a spus Simona, înaintea audierilor pe care le-a cerut să fie „cu ușile închise” la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.

Simona Halep a ajuns la pledoariile de deschidere ale părților de la TAS alături de fratele ei, Nicolae, și însoțită de avocații Howard Jacobs, Bogdan Stancu și Jeffry Benz. Ultimul este avocatul ales de Simona să o reprezinte în panelul celor trei arbitri care judecă apelul suspendării de 4 ani pentru dopaj.

CITEȘTE ȘI: Simona Halep este audiată timp de trei zile la Tribunalul de Arbitraj Sportiv în cazul de dopaj. Sportiva a intrat zâmbitoare în Palatul Beaulieu de la Lausanne

„Îmi pare rău. Voi vorbi după aceea” – le-a spus Simona jurnaliștilor care o așteptau la intrarea în sediul TAS.

Simona Halep este însoțită de trei avocați la TAS

La acest proces participă un panel de trei arbitri: unul este arbitru TAS, numit de apărare, adică de echipa Simonei Halep, respectiv Jeff Benz, unul este numit de acuzare, adică de ITIA, Ulrich Haas, iar altul e numit de de TAS, Annabelle Bennett. Aceasta din urmă este și președintele panelului de apel.

Ulrich Haas este arbitrul ales de acuzatorii lui Halep să mențină suspendarea de 4 ani dictată de tribunalul londonez Sport Resolutions, în condițiile în care, angajat de Agenția Mondială de Integritate a Tenisului, va cere 6 ani de interdicție pentru Simona.

CITEȘTE ȘI: Patinatoarea Kamila Valieva, testată pozitiv la trimetazidină după ce a realizat prima săritură cvadruplă din istoria JO, suspendată patru ani la TAS

„Taie în carne vie!” – este caracterizat Ulrich, profesor-doctor în drept sportiv care a scris actualul Cod Anti-Doping mondial și care, implicat în peste 400 de cazuri din sport, este „eminența cenușie” a Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.

Halep a cerut secretizarea procesului, pentru care a achitat momentan 15.000 de franci elvețieni, în condițiile în care ITIA ca parte acuzatoare nu are dreptul să ceară audieri publice.

The post Cine sunt avocații care o reprezintă pe Simona Halep la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne appeared first on tvrinfo.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri