Liderul olandez Geert Wilders anunţă că nu va fi premier, din cauza lipsei susţinerii partidelor politice cu care încearcă să formeze o coaliţie guvernamentală.
”Nu pot să devin premier decât dacă toate partidele coaliţiei mă susţin. Nu este cazul”, anunţă pe X Geert Wilders, la aproape patru luni după alegerile legislative.
Presa olandeză scrie că s-au înregistrat progrese care ar putea conduce la formarea unui Guvern de tehnocraţi.
Partidele politice sunt pregătite să treacă la următoarea etapă, în formarea unui Guvern, după două zile de negocieri bune şi intense, anunţă supervizorul acestor negocieri, care urmează să prezinte joi un raport-cheie, conform News.ro.
Geert Wilders a stupefiat Olanda şi restul Uniunii Europene (UE), după ce a obţinut o victorie largă, în alegerile legislative din noiembrie.
Liderul Partidului Libertăţii (PVV, extremă dreapta) a încercat mai întâi să obţină o majoritate guvernamentală împreună cu partidele VVD (liberal), BBB (ţărănesc) şi Noul Contract Social (NSC, centru).
Însă aceste negocieri s-au soldat cu un eşec, luna trecută. ”Aş vrea un cabinet de dreapta. mai puţin azil şi imigraţie, olandezii pe primul loc”, declara Geert Wilders.
”Dragostea faţă de ţara mea şi alegătorii mei este mare şi mai importantă decât propria poziţie”, adăuga el, după ce şi-a exprimat cu regularitate dorinţa de a conduce Olanda.