Kate, Prinţesa de Wales, a declarat vineri că urmează chimioterapie preventivă, după ce testele efectuate în urma unei intervenţii chirurgicale abdominale majore în ianuarie au indicat prezenţa cancerului, relatează Reuters.
Kate, în vârstă de 42 de ani, soţia prinţului William, moştenitorul tronului, a fost spitalizată două săptămâni în ianuarie, după o intervenţie chirurgicală pentru o afecţiune necanceroasă, dar nespecificată, indica biroul prinţesei.
Cu toate acestea, într-un mesaj video, Kate a spus că teste ulterioare au indicat cancer, dar ea a spus că este bine şi devine mai puternică, conform Agerpres.
A message from Catherine, The Princess of Wales pic.twitter.com/5LQT1qGarK
— The Prince and Princess of Wales (@KensingtonRoyal) March 22, 2024
„Prin urmare, echipa mea medicală a recomandat că ar trebui să urmez chimioterapie preventivă şi sunt acum în fazele incipiente ale acelui tratament”, a spus Kate în videoclipul care a fost filmat miercuri.
„Acest lucru, desigur, a fost un şoc imens, iar William şi cu mine facem tot ce ne stă în putinţă pentru a procesa şi gestiona acest lucru în mod privat, de dragul tinerei noastre familii”, a declarat ea.
Regele Charles a dezvăluit în februarie că şi el urmează să fie tratat pentru cancer, ceea ce înseamnă ca a fost nevoit să-şi amâne îndatoririle regale publice.
Biroul prinţesei Kate, Palatul Kensington, a declarat că nu va oferi alte detalii despre tipul de cancer şi menţionează că se află în recuperare şi chimioterapiea preventivă a început în februarie.
După operaţia sa, Palatul a indicat că prinţesa Kate nu va reveni la îndatoririle oficiale decât după Paşte, dar absenţa ei din viaţa publică a provocat speculaţii intense pe reţelele de socializare.
Ea şi William şi-au dorit intimitate în legătură cu cancerul până când copiii lor, Prinţul George, 10 ani, Prinţesa Charlotte, 8 ani, şi Prinţul Louis, 5 ani, au intrat vineri în vacanţă.
„Mi-a luat timp să mă recuperez după o intervenţie chirurgicală majoră pentru a începe tratamentul. Dar, cel mai important, ne-a luat timp să le explicam totul lui George, Charlotte şi Louis într-un mod adecvat pentru ei şi sa-i asigurăm că voi fi bine”, a spus ea.
„După cum le-am spus; Sunt bine şi devin mai puternică în fiecare zi concentrându-mă pe lucrurile care mă vor ajuta să mă vindec; în mintea, trupul şi spiritul meu”, a afirmat prinţesa Kate.
Kate nu a mai apărut la un eveniment public de când s-a alăturat altor membri ai familiei regale la o slujbă în biserică în ziua de Crăciun.