Preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România, Marinela Debu, afirmă că, deşi s-au făcut paşi în ceea ce priveşte îngrijirea pacienţilor cu astfel de afecţiuni, mai sunt încă multe lucruri de făcut pentru ca bolnavii să aibă acces ”fără discontinuităţi” la tratament, dar mai ales la investigaţii medicale.
”Cred că am rămas mult în urmă, pentru că ne folosim de scuza pandemiei, de care nu ar mai trebui să ne folosim. Pe de altă parte, am făcut şi multe lucruri bune. Problema esenţială la noi nu este că nu facem lucruri, este că nu le legăm între ele. Programul de tratament pentru hepatita C este un succes, chiar şi cu acele întreruperi, în sensul în care au fost perioade în care nu s-a putut da tratament. Medicii au posibilitatea de a prescrie analize, dar laboratoarele nu au fonduri suficiente pentru a efectua aceste analize. O altă problemă este că, teoretic, pacientul poate să facă o mulţime de investigaţii în spitalizarea de zi. Practic, spitalele fie nu au fonduri, fie nu au aparatura necesară. Pacienţii sunt nevoiţi de ani de zile să îşi plătească investigaţiile medicale”, a afirmat Marinela Debu, preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice, conform News.ro.
Ea a precizat că, pentru a-şi atinge planul de a eradica afecţiunile hepatice, România trebuie să aloce fondurile necesare ”astfel încât ceea ce s-a prevăzut în plan să se întâmple, nu să rămână o coală de hârtie”.
Marinela Debu a spus că, deşi acest plan există, iar el prevede accesul ”fără discontinuităţi” la investigaţii şi tratament, inclusiv pentru pacienţii neasiguraţi, în realitate acest lucru nu se întâmplă.
Ea a explicat că, deşi România a aprobat de mai mult timp prescrierea unui medicament inovator pentru pacienţii cu hepatita B şi cu virusul Delta, acest medicament, care costă peste 7.000 de euro, nu se decontează.
”Nu este normal, pentru că sunt oameni care au cotizat şi cotizează la statul român. Când ni se spune că nu sunt bani, eu spun că sunt bani; altfel cum să îţi asumi să umpli secţiile spitalelor cu aceşti oameni netrataţi, care vor dezvolta şi alte probleme de sănătate şi vor îngreuna sistemul de sănătate, cum să-ţi asumi că toţi oamenii netrataţi nu vor mai putea munci?”, a susţinut Debu.