Surse CNN: Oligarhul Roman Abramovici a mers la Moscova în încercarea de a intermedia un schimb complex de deținuți, care îl includea și pe Alexei Navalnîi

Un schimb de deținuți din mai multe țări în cadrul căruia ar fi trebuit eliberat și Alexei Navalnîi era în negocieri și progresa atunci când opozantul rus a murit în colonia penitenciară „Lupul Polar”, au declarat mai multe surse pentru CNN. În negocieri era implicat direct oligarhul rus Roman Abramovici. Acesta s-ar fi întâlnit cu președintele rus Vladimir Putin cu câteva ore înainte ca autoritățile penitenciare să anunțe că Navalnîi a murit.

Un proces de 2 ani pentru explorarea opțiunilor de eliberare a lui Alexei Navalnîi a început să se accelereze când Roman Abramovici a vizitat Moscova, în ultimele luni, au confirmat două dintre sursele CNN.

Fostul secretar de stat american Hillary Clinton a întâmpinat cu deschidere eforturile timpurii de a obține eliberarea lui Navalnîi, potrivit mai multor surse.

Abramovici, care este sancționat în Occident și își petrece o mare parte din timp în Emiratele Arabe Unite, s-a întâlnit cu un oficial american în timp ce ideile pentru schimbul complex care implica până la 7 persoane prindeau contur, potrivit unei surse apropiate procesului.

Roman Abramovici a păstrat o legătură cu Kremlinul de la invazia rusă în Ucraina și a avut un rol esențial în primele eforturi de negociere a încheierii conflictului.

O sursă familiarizată cu mișcările lui Abramovici a declarat că acesta a călătorit la Moscova pentru a se întâlni cu oficiali de la Kremlin. CNN nu a reușit să confirme independent când a mers Abramovici la Moscova și nici informațiile apărute vineri în presa rusă independentă, potrivit cărora acesta s-ar fi întâlnit cu președintele rus Vladimir Putin cu câteva ore înainte ca autoritățile penitenciare să anunțe că Navalnîi a murit într-o colonie din Siberia, pe 16 februarie.

Cu toate acestea, o sursă apropiată de echipa lui Navalnîi a declarat pentru CNN că, în seara zilei de 15 februarie, s-a aflat că un mesaj a fost transmis lui Putin. În ce formă, însă, nu a putut spune. Un consilier cheie al lui Navalnîi, Maria Pevchikh, a declarat la scurt timp după moartea acestuia că Abramovici s-a implicat în explorarea unei înțelegeri și că a transmis către Kremlin „propunerea de a-l schimba pe Navalnîi”. Oligarhul a acționat ca „un negociator informal în comunicarea cu oficiali americani și europeni”.

Sursa familiarizată cu implicarea lui Abramovici a declarat că acesta a fost „uluit” să audă că Navalnîi a murit chiar în timp ce se urmărea realizarea schimbului.

Pe 27 februarie, la 11 zile după moartea lui Navalnîi, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a evitat întrebările privind implicarea lui Roman Abramovici.

Întrebat dacă știa că Abramovici ar fi discutat cu Putin despre un schimb de deținuți, acesta a spus: „Îi puteți întreba pe reprezentanții lui Abramovici. Aceasta nu este o întrebare pentru noi”.

Un diplomat occidental a declarat săptămâna trecută pentru CNN că, pe o scară de la 1 la 10, perspectivele unui schimb au „ajuns la 7e sau 8” în momentul în care Navalnîi a murit în colonia penitenciară IK-3.

Chiar și așa, propunerea era încă într-un stadiu informal, potrivit mai multor surse familiare cu procesul, iar un acord nu părea iminent.

„Oferta poate fi făcută doar după ce a fost acceptată în mod informal. Așa funcționează în aceste negocieri”, a declarat sursa diplomatică.

Un oficial american a confirmat, declarând pentru CNN: „Nu a existat nicio ofertă formală adresată Rusiei în momentul morții lui Navalnîi”.

De la o întâlnire la Aspen la un mecanism complex de negociere

În vara anului 2022, Hillary Clinton a fost abordată la Festivalul de Idei Aspen din Colorado de Christo Grozev, care a lucrat cu echipa lui Navalnîi timp de mai mulți ani.

Potrivit unei persoane familiarizate cu întâlnirea, Hillary Clinton i-a spus lui Grozev că a urmărit activitatea sa, inclusiv dezvăluirea identității echipei FSB care l-a otrăvit pe Navalnîi. Clinton a spus că a văzut, de asemenea, documentarul la care Grozev a contribuit. Documentarul, care a câștigat un premiu Oscar, s-a bazat parțial pe o investigație realizată de CNN și de grupul de investigație independent Bellingcat privind otrăvirea lui Navalnîi, în august 2020.

Grozev a declarat pentru CNN că Clinton a fost de acord să contacteze oficiali din administrația Biden cu o idee: schimbul lui Navalnîi cu un rus cu legături în serviciul de securitate FSB, ce fusese condamnat pentru crimă la Berlin. Un alt nume discutat a fost cel al traficantului de arme Viktor Bout. Bout a fost ulterior eliberat de SUA în decembrie 2022, în schimbul vedetei americane de baschet Brittney Griner, deținută într-o colonie penitenciară din Rusia după ce a fost condamnată pentru posesie de canabis.

Clinton „a transmis inițial mesajul” consilierului pentru Securitate națională al SUA, Jake Sullivan, a declarat Grozev pentru CNN. O sursă a confirmat că Clinton a luat legătura cu Sullivan.

Consiliul Național de Securitate a refuzat să comenteze.

Consiliera lui Navalnîi, Maria Pevchikh, a mai spus că rusul condamnat pentru uciderea unui disident cecen la Berlin în 2019 a fost inclus în acordul propus. Pevchikh a declarat că „la începutul lunii februarie, lui Putin i s-a propus să-l schimbe pe Vadim Krasikov, un ucigaș și ofițer FSB care execută o pedeapsă pentru crimă la Berlin, cu doi cetățeni americani și Alexei Navalnîi”.

Procurorii germani au declarat că Krasikov a fost trimis de serviciile de securitate rusești cu o identitate falsă pentru a comite crima. El a fost condamnat la închisoare pe viață după ce a fost găsit vinovat de un tribunal din Berlin.

Kremlinul a negat că acesta ar fi lucrat pentru stat. Dar, fără a-l numi pe Krasikov, Putin a lansat luna trecută ideea de a asigura eliberarea unui „patriot” rus care, potrivit lui, ispășea o condamnare pe viață pentru „lichidarea unui bandit” în Europa. Vorbind cu Tucker Carlson la Moscova, Putin a lăsat să se înțeleagă că acordul ar fi în schimbul reporterului Wall Street Journal Evan Gershkovich, care a fost acuzat de spionaj în Rusia.

Ce se cunoaște despre Vadim Krasikov, fostul ofițer FSB care se presupune că urma să fie dat la schimb pentru Navalnîi

Aleksei Navalnîi ar fi urmat să fie schimbat cu Vadim Krasikov, un fost ofițer FSB care își ispășește pedeapsa în Germania pentru asasinarea fostului comandant cecen Zelimhan Hangoșvili în 2019.

Cadrul final al acordului este neclar, însă o persoană apropiată echipei lui Navalnîi a declarat că o propunere extinsă includea, pe lângă Navalnîi, și posibila eliberare atât a lui Gershkovich, cât și a unui alt american încarcerat în Rusia, Paul Whelan.

„A trebuit să găsim o modalitate de a împacheta activul german [Krasikov] într-o negociere cu americanii”, a declarat sursa apropiată echipei Navalnîi. Inițial, rușii au propus ca un cetățean cu dublă cetățenie germano-rusă deținut în Rusia sub acuzația de spionaj să fie schimbat cu Krasikov, o ofertă refuzată categoric de germani.

Germanii nu l-ar fi predat pe Krasikov decât în schimbul lui Navalnîi

A devenit un aranjament triunghiular complex, a indicat sursa apropiată echipei Navalnîi. „Trebuia să li se explice americanilor că singura modalitate prin care îi pot obține pe Whelan și Gershkovich este ca rușii să îl obțină pe Krasikov. Dar germanii nu l-ar fi predat pe Krasikov decât în schimbul lui Navalnîi”.

„Guvernul german a fost foarte serios în această privință”, a declarat săptămâna trecută diplomatul occidental, pentru CNN. Dar diplomatul a adăugat că era puțin probabil ca rușii să fi fost de acord să dea la schimb 3 deținuți valoroși – Navalnîi, Gershkovich și Whelan – pentru unul singur – Krasikov – și că ar fi vrut să extindă înțelegerea.

„Există alte locuri în care se află ruși răi. Întrebarea era cum să-i aliniem pe toți, așa că s-au lansat diverse idei”, a adăugat diplomatul. „Trebuie să fii creativ”.

Un alt rus care putea fi inclus este Serghei Vladimirovici Cerkasov, un presupus spion acuzat de Departamentul de Justiție al SUA de fraudă și de alte infracțiuni, care este deținut în Brazilia. Cererile de extrădare rusești și americane au fost refuzate de autoritățile braziliene.

„Oh, cine îi va spune lui Putin?”

Transmiterea mesajului către Putin a fost una dintre cele mai mari provocări, a declarat pentru CNN o persoană apropiată echipei lui Navalnîi.

„A existat mult interes la nivel mediu, dar de fiecare dată când s-a ajuns la ‘Oh, cine îi va spune lui Putin?’, oamenii s-au speriat”.

Roman Abramovici nu s-a speriat, potrivit mai multor surse.

Dar când și cum anume a livrat propunerea informală Kremlinului sau președintelui Putin însuși nu este confirmat deocamdată.

În cele din urmă, procesul nu s-a mișcat suficient de rapid pentru a-l salva pe Navalnîi. Asistenții săi rămân convinși că Putin a ordonat uciderea liderului opoziției. Kremlinul neagă.

The post Surse CNN: Oligarhul Roman Abramovici a mers la Moscova în încercarea de a intermedia un schimb complex de deținuți, care îl includea și pe Alexei Navalnîi appeared first on tvrinfo.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *