Caută
Close this search box.

Care a fost şpilul? A găsit 4.100 de lei și i-a predat direct la Poliție

Care a fost şpilul? A găsit 4.100 de lei și i-a predat direct la Poliție

Bucurie pentru un bărbat din Neamţ care pierduse o sumă importantă de bani. Păgubitul i-a strâns cu greu ca să își plătească facturile și datoriile și se gândea cu groază că nu mai are cum să le achite.

Dar i-a primit înapoi. Și asta datorită unei femei care i-a găsit și i-a dus la Poliție. Nu a cerut nici o răsplată, deși situația ei financiară e precară.

Necazul părea că a dat peste Vasile Ionașcu, un bărbat care trăiește la marginea satului Poiana din Neamț. Cu greu a reușit să strângă 4100 de lei, conform TVRInfo.

Avea de gând să își plătească datoriile la primărie și la furnizorul de energie electrică, dar să își cumpere și ceva provizii. Era în comuna Dulcești când, cu disperare, și-a dat seama că nu mai avea banii în buzunar.

O femeie care venise și la Primărie să ceară un ajutor finaciar, pentru că a rămas singură și fără nici un venit, a găsit banii. Nu s-a gândit nici o clipă să îi păstreze și a mers direct la Poliție.

Florentina Mârţ nu a cerut nicio recompensă pentru fapta ei. Oamenii din comună care au aflat de întâmplare recunosc că nu știu ce ar fi făcut în locul femeii. După ce au încheiat formalitățile legale, polițiștii i-au dat păgubitului banii înapoi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri