Anchetă: 1.400 de avioane Boeing 777 si 787 au defecte care pot genera catastrofe

Administraţiei Federală a Aviaţiei (FAA) din SUA a demarat o investigaţie de proporţii la Boeing, după ce un angajat al companiei, inginerul Sam Salehpour, a denunţat în mod repetat probleme majore că modelele 777 şi 787 Dreamliner s-ar putea confrunta cu riscuri catastrofale pe măsură ce avioanele îmbătrânesc din cauza unor probleme de calitate. Totodată, o subcomisie a Senatului SUA a anunţat că va efectua săptămâna viitoare audieri în acest caz. Investigaţiile survin după ce noul model Boeing 737 Max a fost oprit la sol de două ori de către FAA. Urmare a demarării investigaţiei, acţiunile Boeing au scăzut, marţi, la bursa americană cu 2%.



Plângerea lui Sam Salehpour reclamă faptul că echipele care au asamblat modelul 787 Dreamliner începând cu 2011 nu au reuşit să umple în mod corespunzător golurile minuscule atunci când au îmbinat părţi ale fuselajului fabricate separat. “Acest lucru sporeşte uzura avionului, reducându-i durata de viaţă de la 50 de ani, adică aproximativ 44.000 de zboruri, din cauza unor potenţiale defecţiuni catastrofale”, susţin avocaţii lui Sam Salehpour.
Acuzaţiile nu sunt noi, ţinând cont de faptul că începând cu 2021 FAA a investigat de două ori chestiuni legate de controlul calităţii în timpul procesului de asamblare a avionului 787 Dreamliner şi a oprit livrările pentru a cerceta anumite probleme de ansamblare. Cu toate acestea, în urma unei anchete care a durat doi ani, Boeing a comunicat în 2023 că a încorporat activitatea de inspecţie şi verificare a îmbinării în sistemul de producţie, astfel încât avioanele care ies de pe linia de producţie să îndeplinească toate specificaţiile de siguranţă aviatică. Cu toate acestea, FAA a fost surprinsă să descopere acu, urmare a denunţului inginerului Sam Salehpour, că problemele au persistat.



“Am văzut literalmente oameni sărind pe piesele avionului pentru ca găurile să se alinieze temporar… Nu aşa se construieşte un avion. Boeing nu poate continua aşa. Nu vreau ca Boeing să eşueze, ci vreau să reuşească şi să prevină producerea de accidente”, a declarat Sam Salehpour într-o conferinţă de presă, adăugând că Boeing încã se confruntă cu “două probleme de calitate care pot reduce dramatic durata de viaţă a avioanelor”. Ulterior declaraţiilor angajatului Boeing,
Boeing nu a comentat afirmaţiile denunţătprului referitoare la modelul 777, dar a contestat îngrijorările acestuia cu privire la modelul 787. “Aceste afirmaţii despre integritatea structurală a modelului 787 sunt inexacte şi nu reprezintă munca cuprinzătoare pe care Boeing a depus-o pentru a asigura calitatea şi siguranţa pe termen lung a aeronavei”, a declarat compania într-o declaraţie.
Sam Salehpour a mai susţinut că Boeing s-a răzbunat pe el după ce a decoperit şi a semnalat conducerii companiei probleme la găurirea pieselor la modelul 787. “Am fost ignorat şi, în cele din urmă, transferat din programul 787 în programul 777”, a spus inginerul, completând că după ce a fost transferat a descoperit şi la modelul 777 probleme la alinierea pieselor de caroserie. Acesta  a  mai dezvăluit presei că au fost făcute presiuni asupra inginerilor companiei pentru a da undă verde unor lucrări pe care nu le-au inspectat.

Conform statisticilor oficiale, problemele sesizate implică peste 400 de aparate de zbor din modelul 777 şi 1.000 din modelul 787.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *