Caută
Close this search box.

Banii pentru sistemul sanitar, motiv de scandal între Ministerul de Finanţe, medicii de familie şi cei din ambulatoriu

Medicii din ambulatoriile de specialitate vor o creștere de 30 la sută a tarifelor din noul contract cadru. Altfel, avertizează aceștia, cabinetele vor falimenta iar pacienții vor ajunge în spitalele și așa aglomerate.

Ministerul Finanţelor a transmis însă că tarifele de acum nu se vor schimba. ”Noi discutăm despre aceleași tarife pentru contractul cadru, fără niciun fel de problemă, nu avem in vedere o reducere de buget, ci dimpotrivă, o creștere suplimentară.”

Rafila: Ministerul Sănătăţii va face tot posibilul ca fondurile alocate medicinei primare şi ambulatorii să nu scadă de la 1 iulie

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a dat asigurări, joi, că va face tot ce este posibil să susţină demersurile Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) astfel încât fondurile alocate medicinei primare şi ambulatorii să nu scadă de la data de 1 iulie.

Alexandru Rafila a fost întrebat, la finalul unui eveniment care a avut loc la Palatul Parlamentului, cu privire la un protest organizat miercuri de medicii din cabinetele care asigură consultaţii în ambulatoriu, decontate de CNAS, pentru a atrage atenţia că, dacă punctul decontat pentru consultaţiile acordate nu va fi majorat, ei nu vor semna contractele cu Casa, urmând ca pacienţii să fie afectaţi.

Ministerul Sănătăţii va face tot ce este posibil astfel încât să susţină demersurile Casei Naţionale, pentru ca de la data de 1 iulie fondurile alocate atât medicinei primare, cât şi medicinei ambulatorii să nu scadă, pentru că noi ne dorim până la urmă să evoluăm, să schimbăm piramida serviciilor, să ne îndreptăm spre servici ambulatorii şi acestea, în mod evident, trebuie încurajate şi finanţate corespunzător„, a declarat ministrul.

El a amintit că, anul trecut, odată cu contractul cadru de la 1 iulie veniturile medicilor care lucrează în medicina de familie şi în ambulatoriu au crescut.

Problema a fost la început anului, dacă vă aduceţi aminte, că suma alocată pentru întreg anul nu acoperea valoarea punctelor stabilite la 1 iulie 2023. S-a trecut la această soluţie intermediară, de finanţare până la 1 iulie cu aceeaşi valoare de anul trecut. Cred că în acest an, dacă reuşim să păstrăm aceeaşi valoare, cred că este o abordare raţională care ţine cont şi de contextul economic, dar perspectiva din punctul meu de vedere trebuie să ţină cont de faptul că serviciile ambulatorii, inclusiv spitalizarea de zi care se poate realiza în astfel de servicii ambulatorii, care de multe ori sunt conexe spitalelor, să ne înţelegem, trebuie să fie prioritate dacă ne dorim ca sistemul de sănătate din România să fie sustenabil. Eu aşa cred că trebuie să facem în viitor„, a transmis Rafila.

Medicii de familie și cei din ambulatorii sunt nemulțumiți

La începutul anului, medicii de familie și cei din ambulatorii au ieşit în stradă, după ce propunerea de contract cadru prevedea tarife mai mici că anul trecut. Faptul că tarifele au rămas la fel a fost pentru medicii de familie o gură de aer.

Daciana Toma, vicepreşedinte al Societăţii Naţionale de Medicină de Familie: Ca medici ar trebui să putem face medicină, nu să îmi bat capul dacă voi avea sau nu finanțare dacă îmi voi putea ține sau nu angajații, dacă merge sistmeul sau nu, dacă pot să îmi respect programările pentru că sistemul nu funcționează, în timpul care îți rămâne nu mai apuci să faci medicină. Nu e corect pentru mine și nici pentru pacienții pe care vreau să îi ajut.

Medicii din ambulatorii au ieșit din nou în stradă în ultimele două săptămâni. Ei susţin că finanţarea va scădea. Un cabinet de medicină de ambulator are costuri de două ori mai mari decât unul de medicină de familie, din cauza aparaturii, a consumabilelor şi a personalului suplimentar. Iar aceste costuri duc la falimentul unor astfel de cabinete.

Cosmin Alexandrescu, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Ambulator: Este nevoie de o creștere substanţială a finanţării ambulatoriului pentru a se putea menține activitatea. Închiderea acestor cabinete nu va face altceva decât să accentueze deșertificarea care există în acest moment în România. Ar trebui să existe o creștere de minim 30%. La sfârșitul lunii, un cabinet de medicină de ambulatoriu de specialitate mediu câștigă cam 60% din câștigul unui cabinet de medicină de familie similar și e vorba de venitul cabinetului, nu despre venitul medicului.

România ar trebui să aibă 21 de mii de posturi de medici de ambulatoriu, dar sunt doar 11 mii ocupate. Protestele medicilor din ambulatoriile de specialitate vor continua în perioada următoare.

The post Banii pentru sistemul sanitar, motiv de scandal între Ministerul de Finanţe, medicii de familie şi cei din ambulatoriu appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri