Aşa-numita taxă pe boală loveşte în pacienții cu afecțiuni cronice grave, pe care Guvernul nu i-a inclus în lista de scutiri aprobată săptămâna trecută.
Premierul susţine că decizia a fost luată rapid, pentru că proiectul întârzia în Parlament. Acum, organizaţiile de pacienţi avertizează că, în lipsa unei soluţii la fel de rapide, vor sesiza Avocatul Poporului și Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD).
Teoretic se va rezolva. Dar documentele deocamdată spun altceva. Premierul susţine că şi bolnavii cronic vor fi scutiţi de taxa pe boală. Prin ordonanţă sunt exceptaţi deocamdată doar gravidele, mamele care au copii bolnavi, bolnavii de cancer și cazurile urgente.
Premierul Marcel Ciolacu: „Am luat o decizie rapidă, pentru că deja se tot întârzia a se interveni în Parlament pe acest act normativ, am luat o decizie, nu sunt probleme în ceea ce privește bolnavii cronic.”
Dar probleme sunt. Unii bolnavi nu mai acceptă concediu medical, deşi au nevoie de repaus sau îngrijire acasă.
Daciana Toma, medic de familie: „Am avut mai multe cazuri în care starea pacientului, inclusiv contextul epidemiologic, justifica faptul ca pacienta respectivă să stea acasă, să se izoleze. Dar pacienții au refuzat concediul medical sau au acceptat doar o durată cât mai scurtă, din motive financiare. Riscul ca pacientul să își îmbolnăvească restul colegilor este foarte mare. Dar probabil pentru decidenți nu contează aceste aspecte.”
Marinela Debu, președinte, Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice: „Sunt oameni care se vor duce ca vai de ei pe picioare, la muncă, vor trage de ei până nu vor putea, dar atunci să nu ne mirăm când vom vedea răspunsul în spitale.
În loc să taxăm, de ce nu cercetăm, nu e mai simplu să vezi dacă pacientul și-a luat pe bună dreptate concediu medical, decât să îi dai ca o amendă? Pentru că până la urmă ce faci, îl amendezi pentru că e bolnav fără să își dorească?”
De la începutul anului au existat declaraţii contradictorii privind aceste scutiri de la așa numita taxă pe boală, iar reprezentanţii pacienţilor spun că vor ajunge să conteste supraimpozitarea, conform TVRInfo.
Radu Gănescu, președintele Coaliției organizațiilor pacienților cu afecțiuni cornice din România: „Nici noi nu mai înțelegem cum va fi această taxă. Mergând mai departe pe această linie, să sesizăm Avocatul Poporului, să vedem dacă într-adevăr este o taxă impusă corect. Când vom avea și o hotărâre clară, scrisă, vom putea merge şi la Consiliul Discriminării sau către alte instituții publice.”
Preşedintele Colegiului Medicilor susţine că e nevoie de o analiză, pentru a vedea clar dacă se dau sau nu prea ușor concedii medicale.
Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România: „Cred că fiecare caz ar trebui să fie studiat în parte. Poate va atrage atenția beneficiarului, celui care doreşte concediu dar nu îl merită, și se va gândi de două ori dacă va avea nevoie de acel concediu.”
Premierul Marcel Ciolacu: „Dacă ne uităm pe statistici, suntem cel mai bolnav popor din lume. Eu știu că aspirina este în lista de compensate. Adică, să dau și medicamente compensate pentru tuse şi junghi, să plătesc absolut tot şi să suport eu, statul român, la această dimensiune de 6 miliarde pe an concedii medicale, nu am să o fac.”
Plata contribuțiilor pentru asigurările de sănătate pe concediile medicale a intrat în vigoare în ianuarie 2024. Peste 3.360.000 de concedii medicale au fost eliberate în 2023 la noi în țară, față de peste 4.000.000, în 2022.
Un răspuns
Pentru guvernanti, decizia de a taxa bolnavii cu afectiuni cronice poate parea una usoara si neimportanta, insa pentru pacienti inseamna un impact major asupra vietii lor. Este de neinteles cum pot fi impusi cu o astfel de taxa cei care deja sufera si au nevoie de sprijin si ingrijire constanta. Politicienilor nu pare sa le pese de faptul ca o astfel de masura poate sa agraveze starea de sanatate a pacientilor si poate duce la costuri mai mari pentru sistemul de sanatate in viitor. Speram ca organizatiile de pacienti vor reusi sa isi faca auzita vocea si sa determine autoritatile sa gaseasca solutii reale, nu doar sa impuna taxe.