Ziua de 29 aprilie reprezintă o zi de omagiere a celor care, prin eroismul lor, au pus umărul la apărarea pământului strămoșesc, la păstrarea independenței, suveranității și integrității teritoriale a țării noastre. Este Ziua Veteranilor de Război, ziua în care ne închinăm cu adâncă recunoștință în fața celor care au luptat cu arma în mână pentru destinul nostru fericit de astăzi.
Generațiile actuale au fost ferite de ororile unui război, de pofta de cotropire și agresiune a unor puteri străine în căutare de noi bogății, de intențiile de subjugare a celor pentru care pământul propriu nu era îndeajuns. Misiunea de a lupta pe front le-a revenit generațiilor anterioare, cărora le datorăm întreaga gratitudine pentru sacrificiul lor, pentru curajul și faptele de vitejie în urma cărora, noi cei de astăzi, ne bucurăm de o viață liniștită și îmbelșugată.
În categoria veteranilor de război îi includem și pe cei din actualele generații care, sub stindardul N.A.T.O., luptă în diferite zone ale planetei în spiritul cooperării și apărării comune a tuturor valorilor promovate și respectate de statele civilizate ale lumii. Și acești ostași fac parte din categoria celor care luptă, alături de aliații noștri, pentru îndeplinirea dezideratelor noastre interne și internaționale, pentru a păstra integritatea și libertatea patriei noastre.
Veteranii de război sunt exemple vii pentru tinerii din ziua de azi în ceea ce înseamnă sentimentul iubirii de țară, o iubire adâncă și pură, demnă și dezinteresată prin care ostașii de odinioară ai armatei române și-au făcut datoria față de țară și față de strămoși. De la 1877 la 1916 și apoi la 1941 înaintașii noștri și-au predat ștafeta de la o generație la alta, luptând cu dârzenie pentru independența și suveranitatea țării, pentru apărarea fiecărui centimetru de pământ locuit de români.
Țara noastră a stat mereu în răscrucea marilor puteri cotropitoare, iar străbunii noștri au fost nevoiți, nu de puține ori, să lupte împotriva exploatatorilor nesătui, care ne-au subordonat interesului și influenței lor proprii, care ne-au impus, prin biruri și pretenții teritoriale, o viață chinuitoare plină de neajunsuri și amărăciuni. Când tristețea și durerea au devenit insuportabile înaintașii au pus mâna pe arme și au luptat până la sacrificiul suprem pentru eliberarea națiunii de jugul străin.
Dintre cele mai însemnate momente ale istoriei neamului, doar Unirea de la 1859 nu s-a realizat prin vărsare de sânge și sacrificii umane. În rest toate evenimentele și etapele importante din trecutul nostru au fost parcurse prin luptă încrâncenată, prin fapte de eroism glorios.
Zbuciumata noastră istorie ne oferă numeroase exemple de ostași curajoși, care s-au distins prin faptele lor pe câmpurile de luptă, dar și modele de conducători bravi și destoinici, care au știut să-i mobilizeze, să-i conducă și, mai ales, să-i răsplătească pe cei care au supraviețuit războaielor sau pe urmașii acestora.
Cuvântul veteran provine din latinescul „vetus” care însemna bătrân, antic, străvechi. Sensul de bază este cel de războinic cu experiență mare, participant ani la rând în războaie și campanii militare. Pe teritoriul nostru a ajuns prin intermediul coloniștilor romani. În armata Imperiului Roman soldatul care supraviețuia după 25 de ani de serviciu militar era lăsat la vatră și i se atribuia un lot de pământ. După cucerirea Daciei împărații Romei au adus aici mai mulți veterani, care au contribuit din plin la romanizarea fostului regat al lui Decebal și la dezvoltarea acestei zone din punct de vedere politic, militar și administrativ în raport cu datinile, cultura și civilizația romană.
Pentru prima dată în istoria poporului nostru recunoașterea statutului de veteran de război a fost făcută de regele Carol I printr-un Înalt Decret emis la 29 aprilie 1902. Documentul a fost elaborat în conformitate cu prevederile Convenției Statelor Europene de la Geneva și i-a vizat pe ostașii români supraviețuitori, care au luptat în Războiului de Independență (1877-1878). În articolul 2 din Înaltul Decret Regal se prevedea: „Pentru ca fiecărui ostaș veteran să i se asigure liniștea și ocupațiunea pentru restul de viață, i se vor pune la dispoziție cele necesare în acest scop, ca stimulent pentru generațiile viitoare”.
La luptele de la Plevna, Vidin, Rahova sau Smârdan armata română a participat cu 58.000 de soldați. Dintre aceștia 10.000 nu s-au mai întors acasă. În Primul Război Mondial, conform Buletinului de Informații prezentat de Marele Cartier General al Armatei Române, în ziua de 30 iunie 1919, sacrificiul armatei române a însemnat 335.000 de vieți omenești. Lor li se adaugă cei 75.491 de invalizi, rămași infirmi pentru tot restul vieții. Din datele prezentate de membrii delegației române la Conferința de Pace de la Paris (29 iulie – 15 octombrie 1946) armata română a pierdut în al Doilea Război Mondial 794.562 de militari, dintre care 624.740 în Campania din Est și 169.822 în campania din Vest.
Recunoștința față de supraviețuitori sau față de familiile celor rămași pe câmpurile de bătălie a cunoscut în decursul istoriei fațete diferite. Bunăoară, pe timpul luptelor și după înfăptuirea României Mari, regele Ferdinand I Unificatorul a decorat cu cea mai înaltă distincție a statului – Ordinul Mihai Viteazul – numeroși ofițeri și ostași din armata română, ținându-și promisiunea făcută înaintea războiului, de a realiza reforma agrară și de a-i împroprietării cu pământ.
După cum se știe, în urma celei de-a doua conflagrații mondiale în țara noastră a fost instaurat un regim comunist susținut puternic de bolșevicii de la Moscova. Noua conducere a țării a impus o nouă reprezentare a statutului de veteran de război. Conform noii viziuni comuniste de poziția de veteran de război s-au bucurat numai ostașii români supraviețuitori, care au luptat în Campania din Vest. În mod cinic niciun militar care a luptat pentru eliberarea Basarabiei în Campania din Est nu a beneficiat de această gratitudine. Toți militarii români supraviețuitori în luptele purtate de armata română dincolo de Prut și Nistru au purtat – în mod nedrept – stigmatul de a lupta împotriva poporului frate de la Răsărit. Asociația Veteranilor de Război a fost înlocuită cu Asociația Luptătorilor Antifasciști, care nu-i includea și pe cei din urmă.
După Revoluția din Decembrie 1989 vechea structură comunistă a fost desființată și în locul ei a reapărut Asociația Națională a Veteranilor de Război. Nedreptatea din perioada comunistă a fost, astfel, înlăturată. Drept consecință, în rândurile veteranilor de război au fost acceptați și militarii supraviețuitori care au luptat pe frontul de la Răsărit, în perioada 1941-1944. Din păcate, o parte din ei s-au stins din viață înainte de acest moment reparatoriu. Au trecut în eternitate într-o tăcere deplină și cu o mare durere în suflet, pentru că țara lor nu le-a recunoscut sacrificiul făcut, că i-au înfierat în mod injust cu toate că ei nu au făcut altceva decât să execute ordinele comandantului suprem.
Parlamentul României, sub imboldul Asociației Naționale a Veteranilor de Război și cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale, adoptă în mod succesiv legile nr. 49/1990, 44/1994 prin care se fixează statutul de veteran de război, drepturile acestora și măsurile reparatorii în cazul celor nedreptățiți.
Azi ne îndreptăm cu gândul spre acești bravi eroi ai neamului. Pe cei prezenți îi îmbrățișăm cu afecțiune și căldură. Le strângem mâna și ne aplecăm în fața lor cu evlavie, mulțumindu-le pentru curajul și devotamentul manifestat în slujba patriei. Pe cei plecați în eternitate îi pomenim înlăcrimați cu aceeași dragoste și recunoștință. Împreună, cei vii și cei morți, sunt autorii istoriei noastre, sunt cei care au scris cu litere sângerânde istoria neamului românesc.
Dumnezeu să-i răsplătească pentru eroismul lor!
