Astăzi se împlinesc 130 de ani de la nașterea romancierului, dramaturgului, nuvelistului, filosofului, poetului și publicistului Camil Petrescu, o personalitate marcantă a literaturii române care, prin opera sa, și-a pus amprenta asupra evoluției culturii române, fiind considerat inițiatorul romanului modern din țara noastră. Mulți dintre conaționalii noștri, care i-au citit operele, au rămas fascinați de talentul său scriitoricesc, de spiritul său creativ și de ușurința pe care o manifesta în trecerea cu succes de la un gen literar la altul.
Despre prima parte a vieții scriitorului se știu foarte puține lucruri și asta pentru că a fost foarte discret în a dezvălui momentele semnificative legate de familia și copilăria sa. Camil Petrescu s-a născut la 22 aprilie 1894 (după unele surse pe 21 aprilie), la Spitalul Filantropia din București, iar prin intermediul foștilor colegi ne-au parvenit unele informații legate de părinții acestuia. Se știe că a rămas orfan încă de la vârsta de trei ani. Tatăl său, având același nume, a fost ofițer al armatei române cu grad de general, ajungând, la un moment dat, comandantul unei divizii de artilerie din Oltenia. A murit la scurt timp după nașterea scriitorului. Mama sa, pe nume Ana Keller Petrescu, a murit când Camil Petrescu nu împlinise vârsta de trei ani. Inițial a fost crescut de un unchi prin alianță care locuia în zona Făinari, dar alte surse ne spun că, de fapt, micuțul Camil a fost preluat încă de la naștere de doica sa, care muncea în casa subcomisarului de poliție Tudor Popescu, situată în mahalaua Moșilor. Drept mărturie stau scrisorile trimise de mama scriitorului către doică, în vara anului 1894, care vor ajunge în posesia lui Camil Petrescu în anul 1944, când acesta împlinise 50 de ani.
Camil Petrescu a fost un elev conștiincios. Clasele primare le-a parcurs la o școală din Obor, după care a trecut prin două licee de renume din capitală, respectiv Colegiul „Sfântul Sava” și Liceul „Gheorghe Lazăr”, unde în urma rezultatelor foarte bune la învățătură a devenit bursier.
În anul 1913 este admis la Facultatea de Filosofie și Litere din cadrul Universității București, avându-i ca profesori pe renumiții dascăli ai acelor vremuri, Constantin Rădulescu Motru, Petre P. Negulescu și Ion A. Rădulescu Pogoneanu. Acesta din urmă îl remarcă și îi prevede un viitor strălucit. Absolvă facultatea cu rezultate excelente, iar la licență obține calificativul „Magna cum laude”. Debutează în cariera didactică la un liceu în orașul Timișoara.
Sub coordonarea profesorului Petre P. Negulescu marele scriitor va obține titlul de doctor, la 9 aprilie 1937, cu lucrarea „Modalitatea estetică a teatrului”. Cu acest prilej cei doi au rememorat dialogul purtat la absolvirea facultății. La acel moment profesorul Petre P. Negulescu s-a arătat decepționat de faptul că tânărul Camil Petrescu abandona filosofia în detrimentul literaturii. Scriitorul i-a spus dascălului său, citez: „Eu am un anume plan de realizare a operei mele, începând de acum și până la încheiere, iar planul acesta cuprinde cam următoarele etape: voi scrie până la 25 de ani versuri, pentru că este vremea iluziilor și a versurilor; voi scrie între 25-35 de ani teatru, pentru că teatrul cere și o oarecare experiență, și o anumită vibrație nervoasă; voi scrie între 35-40 de ani romane, pentru că romanele cer o mai bogată experiență a vieții și o anume maturitate expresivă. Și abia la 40 de ani mă voi întoarce la filosofie, căci e mai cuminte să faci poezie la 20 și filosofie la 40, decât filosofie la 20 și poezie la 40 de ani, așa încât vă dau întâlnire peste 20 de ani”. Ceea ce trebuie remarcat este faptul că absolventul de filosofie Camil Petrescu și-a urmat cu multă rigoare planul de la sfârșitul studiilor universitare.
Unul dintre momentele importante ale vieții lui l-a reprezentat înrolarea în armată, în anul 1916. Primul Război Mondial începuse de doi ani timp în care țara noastră și-a păstrat statutul de neutralitate. Participarea pe front în cea mai mare conflagrație mondială, în perioada 1916-1918, avea să-l inspire în realizarea celebrului roman „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, o capodoperă de referință inclusă în programa școlară și în bibliografia pentru examenul de bacalaureat, alături de un alt roman deosebit de apreciat intitulat „Patul lui Procust”.
Camil Petrescu avea 22 de ani când a fost chemat la oaste, fiind repartizat la Regimentul nr. 4 de marș. Experiența sa pe câmpul de luptă a fost una traumatizantă. Este rănit și o perioadă și-o petrece în infirmerie, dar se întoarce în prima linie luptând la Mărăști, Cașin și Oituz. În anul 1917, în urma unui bombardament german, își pierde auzul la o ureche, iar această infirmitate îi va crea mari probleme tot restul vieții. Legat de acest incident Camil Petrescu avea să declare: „Surzenia m-a epuizat, m-a intoxicat, m-a neurastenizat. Trebuie să fac eforturi ucigătoare pentru lucruri pe care cei normali le fac firesc”.
Într-una din bătăliile la care a luat parte este luat prizonier de armata germană și încarcerat, inițial, într-un lagăr pe teritoriul Ungariei la Sparonyek, apoi în Boemia, la Plan. După eliberare, în anul 1918, se întoarce în țară, unde constată că figurează decedat, fiind nevoit să depună serioase eforturi pentru a-și anula propriul act de deces.
Activitatea publicistică și-o începe în anul 1914 când editează, în revista „Facla”, articolul „Fetele și femeile de azi,” pe care îl semnează cu pseudonimul Radu D. Reîntors de pe front colaborează la revista „Scena”, apoi frecventează întâlnirile Cenaclului „Sburătorul”, condus de Eugen Lovinescu. În revista cu același nume i se publică, în anul 1920, mai multe poezii. Primul său volum de versuri intitulat „Ideea. Ciclul morții” apare în anul 1923. Urmează volumul „Un luminiș pentru Kicsikem”, în anul 1925, și celebrele romane „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” (1930) și „Patul lui Procust” (1933). Din păcate, romanul social închinat lui Nicolae Bălcescu și intitulat „Un om între oameni” rămâne nefinalizat.
Dintre operele sale dramaturgice aș aminti „Jocul ielelor” (1918), „Act venețian” (1918-1946), „Suflete tari” (1921), „Danton” (1924-1925), „Mioara” (1926), „Mitică Popescu” (1925-1926), „Iată femeia pe care o iubesc” (1943), „Bălcescu” (1948), „Caragiale în vremea lui” (1955), iar dintre nuvele, „Turnul de fildeș” (1950), „Moartea pescărușului” (1950), „Mănușile” (1950), „Cei care plătesc cu viața” (1950) și „Un episod” (1957).
Camil Petrescu a avut o viață sentimentală tumultoasă. O parte din iubirile lui au provenit din lumea teatrului pe care acesta o frecventa. Era un bărbat șarmant cu lipici la femei. În anul 1922 are o legătură cu actrița Leny Caler, însă relația lor se transformă repede într-o mare dezamăgire. Urmează Cecilia Dumitrescu alături de care își face planuri de nuntă. Din păcate, legătura este curmată de moartea subită a tinerei. Avea doar 29 de ani. A urmat o iubire intensă cu actrița Maria Botta, de care se desparte din motive necunoscute. Rămân, totuși, prieteni tot restul vieții.
La 3 aprilie 1947 se căsătorește cu actrița Eugenia Marian. El avea 53 de ani, iar Eugenia 24. La câteva luni de la încheierea căsătoriei, mai exact pe 21 iunie 1947, se naște primul său fiu, pe nume Camil Aurelian Petrescu, iar după trei ani cel de-al doilea, botezat Octavian. Se pare că mariajul dintre cei doi nu s-a întemeiat pe o relație de iubire, ci a fost impus de faptul că Eugenia a rămas gravidă. Așa se face că ei ajung să divorțeze după șase ani, dar să trăiască sub același acoperiș.
Copiii au primit o educație aleasă, învățând să citească de la vârsta de trei ani. În arhiva familiei există o fotografie cu Octavian stând cu suzeta în gură și citind ziarul. Viața dificilă din societatea comunistă i-a determinat pe cei doi fii ai scriitorului să emigreze, în anul 1969, în S.U.A.
Camil Petrescu se stinge din viață la vârsta de 63 de ani stând într-un fotoliu din casa sa. Pentru marele scriitor ziua de 13 mai 1957 avea să însemne ultima clipă a vieții și întâia zi a eternității.
