Caută
Close this search box.

Eradicarea poliomielitei „nu este garantată”, a avertizat Bill Gates, care a investit miliarde de dolari în această campanie

Succesul în lupta pentru eradicarea poliomielitei nu este garantat, a declarat miliardarul din domeniul tehnologiei devenit filantrop Bill Gates, a cărui fundaţie a investit miliarde de dolari în această campanie, informează Reuters.

Bill Gates a avertizat că omenirea nu trebuie să se complacă în lupta împotriva acestei boli virale mortale şi a salutat duminică un angajament de 500 de milioane de dolari din partea Arabiei Saudite pentru a lupta împotriva poliomielitei în următorii cinci ani, ceea ce aduce această ţară, alături de Statele Unite, în rândul celor mai importanţi mari donatori naţionali.

Cu toate acestea, există încă un deficit de finanţare de 1,2 miliarde de dolari în bugetul de 4,8 miliarde de dolari al Iniţiativei globale de eradicare a poliomielitei (GPEI) până în 2026, a declarat un purtător de cuvânt. Noua sumă anunţată de Arabia Saudită va contribui într-o oarecare măsură la acoperirea acestui decalaj.

Arabia Saudită susţine eradicarea poliomielitei de mai bine de 20 de ani, dar creşterea semnificativă a finanţării vine pe fondul unei situaţii „dificile”, a declarat Abdullah Al Moallem, director de sănătate la Centrul de Ajutor Umanitar şi de Ajutorare Regele Salman, principala agenţie de ajutorare din regatul saudit.

Cazurile de poliomielită, o boală virală care provoca în trecut mii de paralizii în rândul copiilor în fiecare an, au scăzut cu peste 99% începând din 1988, datorită campaniilor de vaccinare în masă.

Însă obiectivul de a reduce numărul de cazuri la zero, în special în cele două ţări în care forma sălbatică a virusului rămâne endemică – Afganistan şi Pakistan -, a fost afectat de instabilitatea din aceste regiuni, în care grupuri de copii rămân nevaccinaţi.

„Nu este garantat că vom reuşi”, a declarat Bill Gates pentru Reuters într-o convorbire online săptămâna trecută. „Sunt foarte convins că putem reuşi, dar este dificil”, a mai spus miliardarul american.

Sprijinul unor ţări musulmane puternice, cum ar fi Arabia Saudită, este de mare ajutor, a adăugat el, în special pentru a răspunde unor suspiciuni persistente cu privire la vaccinare.

The post Eradicarea poliomielitei „nu este garantată”, a avertizat Bill Gates, care a investit miliarde de dolari în această campanie appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri