Caută
Close this search box.

Președintele Klaus Iohannis va efectua o vizită oficială în Republica Coreea, săptămâna viitoare

Președintele Klaus Iohannis va efectua, în perioada 22-24 aprilie 2024, o vizită oficială în Republica Coreea, la invitația președintelui Yoon Suk Yeol. Aceasta este prima țară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relațiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Potrivit comunicatului, intensificarea contactelor politico-diplomatice dintre cele două state, trendul pozitiv al schimburilor comerciale bilaterale, precum și multitudinea domeniilor în care există potențial și interes reciproc de colaborare reprezintă principalele premise care fundamentează decizia de a consolida Parteneriatul Strategic dintre România și Republica Coreea, cu prilejul vizitei oficiale la Seoul, prima la nivel de șef de stat din ultimii 16 ani.

Adoptarea Declarației Comune privind consolidarea Parteneriatului Strategic România – Republica Coreea

În acest context, va fi adoptată la cel mai înalt nivel „Declarația Comună privind consolidarea Parteneriatului Strategic România – Republica Coreea”, un document care va stabili direcțiile principale de cooperare vizate de ambele părți pentru următorii 10 ani.

Vizita în Coreea de Sud va debuta luni, 22 aprilie, cu ceremonia depunerii unei coroane de flori la Cimitirul Național din Seoul și un tur informativ al Panmunjom (Joint Security Area) din Zona Demilitarizată.

Marți, 23 aprilie, președintele Klaus Iohannis va fi primit de președintele Yoon Suk Yeol. Consultările politice dintre cei doi șefi de stat vor viza teme privind consolidarea Parteneriatului Strategic, cooperarea politico-diplomatică și în domeniul apărării, principalele provocări din plan regional și global, precum și impulsionarea ariilor sectoriale, cu accent pe intensificarea comerțului și a investițiilor în domeniul energiei verzi și nucleare, al noilor tehnologii, IT&C, al mediului și gestionării schimbărilor climatice, în cel al infrastructurii, al sănătății, al educației sau alte noi domenii. Va fi evidențiată și legătura specială pe care schimburile inter-umane și culturale, care se bucură de o creștere remarcabilă în ultimii ani, o reprezintă pentru cele două state.

În prezența președintelui României și a președintelui Republicii Coreea vor fi semnate o serie de documente relevante pentru consolidarea relației bilaterale, vizând: apărarea, energia nucleară, investițiile și comerțul exterior, cooperarea în situații de urgență și managementul dezastrelor, cooperarea în domeniile culturii, mass-media, tineretului și sportului.

Din delegația oficială care îl însoțește pe președintele României la Seoul fac parte și membri ai Guvernului României, ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, și secretarul de stat, Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.

Klaus Iohannis, întrevedere cu prim-ministrul Han Duck-soo

În cadrul vizitei oficiale în Republica Coreea, președintele României va avea o întrevedere cu prim-ministrul Han Duck-soo, prilej pentru a puncta principalele obiective ale relației economice bilaterale și pentru a evalua rezultatele celui de-al X-lea Comitet Mixt pentru Cooperare Industrială.

Miercuri, 24 aprilie, președintele Klaus Iohannis va vizita Complexul de producție Doosan Enerbility, Changwon, (Busan), unde va avea o serie de discuții cu principalii factori de conducere referitoare la noile provocări și oportunități în domeniul energiei regenerabile și al reactoarelor modulare mici (SMR).

Cu prilejul vizitei oficiale în Republica Coreea, președintele României va avea întâlniri cu reprezentanți ai comunității românești și ai mediului de afaceri și va vizita expozitia de artă tradițională românească „Insight Romania”.

Mașina de propagandă a Rusiei l-a luat în vizor pe președintele Klaus Iohannis

Mașina de propagandă a Rusiei l-a luat în vizor pe președintele Klaus Iohannis. Cel mai mare post de televiziune de stat din Rusia, Channel One, a difuzat, miercuri seară, o emisiune dezbatere dedicată președintelui României.

The post Președintele Klaus Iohannis va efectua o vizită oficială în Republica Coreea, săptămâna viitoare appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri