Rușii atacă pe mai multe direcții. Au vizat din nou regiunea Sumîi cu bombe ghidate. Dar armata ucraineană, deși într-o lipsă acută de muniție, a reușit să captureze unul dintre cele mai noi tancuri rusești. În plus, un lansator maritim de rachete al rușilor a luat foc în regiunea Kaliningrad.
Toate orașele de pe linia frontului sunt în alertă pentru că în fiecare zi sunt bombardate de ruși cu rachete sau drone. Dacă bombele tac, aerul este irespirabil, așa cum este cazul și în localitatea Zviahel din districtul Jitomir.
Șeful serviciilor militare ucrainene a declarat într-un interviu pentru ARD că situația de pe front este dificilă, dar sub control. El a spus că se așteaptă la o nouă ofensivă rusă la sfârșitul lunii mai.
Leleka 100, drona de recunoaștere a ucrainenilor
Leleka 100 e o dronă cu rază lungă de acțiune și este rodul imaginației inginerilor ucraineni. Aparatul poate pătrunde și 100 de kilometri pe teritoriul rus, în special în spatele liniei frontului.
Fiind dotată cu echipamente video, drona oferă informații prețioase despre numărul de soldați, echipamentul lor și poziția.
Sunt folosite deja de 4 luni și rușii nu au reușit până acum să doboare niciuna.
The post Ucraina se așteaptă la o nouă ofensivă rusă la sfârșitul lui mai. Armata sa a capturat unul dintre cele mai noi tancuri rusești appeared first on tvrinfo.ro.