Caută
Close this search box.

Aproape 70.000 de persoane au fost nevoite să îşi părăsească locuinţele din cauza inundaţiilor din Brazilia

Inundaţiile care au devastat sudul Braziliei de câteva zile au forţat aproape 70.000 de persoane să îşi părăsească locuinţele, s-au înregistrat aproximativ 60 de morţi şi zeci de dispăruţi, o situaţie dramatică ce afectează în special marea metropolă Porto Alegre, transmite AFP.

După ce a menţionat anterior 57 de decese, apărarea civilă a raportat sâmbătă seara un număr de 55 de morţi, iar alte şapte decese fac obiectul unei anchete. De asemenea, sunt 74 dispăruţi şi 107 răniţi.

Mai mult, cel puţin alte două persoane au fost ucise în explozia unei benzinării din Porte Alegre, capitala statului Rio Grande do Sul.

Dezastrul este din ce în ce mai evident. Un total de 69.200 de oameni au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele şi peste un milion de case sunt fără apă în acest stat brazilian.

Situaţia este „dramatică” şi „absolut fără precedent”, a declarat sâmbătă Eduardo Leite, guvernatorul statului în care au fost afectate aproape 320 de localităţi. Temându-se pentru „aprovizionare” şi „linia de producţie”, el a cerut un „plan Marshall” pentru a reconstrui regiunea.

Inundaţii în Brazilia. Cel puţin 29 de persoane au murit. Stare de calamitate în Rio Grande do Sul

Situație dramatică în sudul Braziliei, care impune operațiuni de salvare la limită, după furtuni severe. Cel puțin 29 de oameni și-au pierdut viețile, iar 60 sunt dați dispăruți.

O mare parte a municipalităţilor sunt izolate, drumurile fiind tăiate de inundaţii sau alunecări de teren şi comunicaţiile întrerupte.

Serviciul meteo a informat că intemperiile au început să se mai domolească, dar se aşteaptă să plouă pentru încă 24 până la 36 de ore.

Autorităţile au dat ordin de evacuare a anumitor cartiere din Porto Alegre, o metropolă cu aproximativ 1,4 milioane de locuitori, situată la confluenţa mai multor râuri.

Odată cu creşterea apelor râului Guaiba, un râu emblematic din sudul Braziliei, inundaţiile au lovit puternic oraşul, unde aeroportul este închis de vineri. Nivelul râului a atins sâmbătă 5,09 metri, depăşind recordul istoric de 4,76 metri din 1941.

Inundații în lume. Decese în Brazilia și Indonezia, evacuări în Texas

57 de oameni au murit în Brazilia din cauza inundațiilor care au devastat sudul țării. Cel mai afectat este statul Rio Grande do Sul. 70 de persoane sunt, în continuare, dispărute. Ploile torențiale vor continua, avertizează meteorologii.

Primarul Porto Alegre, Sebastiao Melo, a cerut populaţiei să raţionalizeze apa, după ce patru dintre cele şase staţii de epurare ale oraşului au trebuit să fie închise.

Duminica „va fi o zi cheie pentru operaţiunile de salvare”, a avertizat ministrul Comunicaţiilor Paulo Pimenta, care a venit la faţa locului împreună cu alţi miniştri.

Porto Alegre este capitala unuia dintre cele mai prospere state din ţară, având al cincilea PIB ca mărime şi o producţie în principal agricolă, cu culturi importante de soia, orez, grâu şi porumb.

La nord de Rio Grande do Sul, statul vecin Santa Catarina este, de asemenea, afectat de ploi.

Rio Grande do Sul a suferit deja de mai multe ori de pe urma intemperiilor, în special în septembrie, când 31 de persoane au murit după trecerea unui ciclon devastator.

Mii de persoane evacuate în urma erupţiei vulcanului Ruang. Autorităţile au emis alerte de tsunami ca răspuns la erupţii

Mii de persoane au fost evacuate de la începutul intrării în erupţie a vulcanului Muntele Ruang, situat în partea nordică a insulei indoneziene Sulawesi.

Potrivit experţilor, aceste fenomene climatice extreme au crescut ca frecvenţă şi intensitate odată cu încălzirea globală.

Brazilia a cunoscut o secetă istorică anul trecut în nord, iar incendiile forestiere au atins un număr record din ianuarie până în aprilie, cu peste 17.000 de focare înregistrate în toată ţara, dintre care mai mult de jumătate în Amazonia.

The post Aproape 70.000 de persoane au fost nevoite să îşi părăsească locuinţele din cauza inundaţiilor din Brazilia appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri