Caută
Close this search box.

Cezar Cătălin Marin: ”SIFONUL” BUTE, PRINS CU ”ADRESA ÎN GURĂ”

Cine este chestorul Liviu Bute? Din CV-ul domniei sale pare a fi un specialist în mai toate! Specializat în munca informativă în tinerețe, ba la Biroul A, ba la Biroul B…

Rămâne de văzut pentru cine făcea munca informativă… Și spun aceasta după ce în urma articolului anterior al site-ului Analize Strategice și Informații, o serie de cunoștințe m-au apelat ca să îmi explice, care mai de care, cât de ”…” este domnul chestor. O parte dintre aceștia mai aveau puțin chiar să se jure, ca în vestita poezie scrisă de Vasile Poenaru, ”Cățeluș cu părul creț”.

În cazul de față însă, nimic din ceea ce vom dezvălui nu are vreo legătură cu rațe sau cotețe, că doar nu se încurcă domnul chestor Bute doar cu niște rațe!

La modul general, mai toți auzim tot felul de povești despre unii, despre alții, unele cu tâlc, altele cu mantă. Dar să ne întoarcem la chestorul Bute, până să mi se întâmple chiar mie să îmi intre pe o ureche și să îmi iasă pe alta.

Deci, să trecem la subiect. În vara anului 2019, mă aflam la conducerea unei Agenții de elită din subordinea Ministerului Afacerilor Externe și am efectuat o deplasare în interesul statului român în Ucraina. În acea perioadă, ”idiotul util” de Aurescu, care, din păcate pentru România, era ministru, îmi pusese gând rău, din mai multe motive. Printre care și cel că serveam patria, chestiune de neînțeles pentru dumnealui, cel care servea și el, dar alte patrii…

Ca atare, m-a dat în lucru la specialistul ”în rele” al ministerului, ambasadorul Ion Pascu. Cel care i-a trimis o adresă chestorului Bute, cel care la acea vreme  dădea cu sapa în calitate de șef al Poliției de Frontieră. Având în vedere că domnul chestor a avansat prin metoda PCR (Pile – Cunoștințe – Relații), a sărit numaidecât ”la cap”, dând curs unei solicitări total ilegale de a informa MAE despre trecerile subsemnatului a frontierelor de stat ale României!

De reținut că astfel de informații se dau doar în cazuri judiciare, la cererea unui judecător sau procuror!

Numai că acum puteți lectura integral ”adresa probă” total ilegală! Ca atare este logic că în România, dacă aveai noroc să îl cunoști pe chestorul Bute, puteai să afli și cu cine ți-a plecat amanta din țară!

Desigur că am primit tot felul de răspunsuri din partea domnului chestor Liviu Bute, de genul că el ”se jură că nu dă informații legate de trecerea frontierei de stat”! Dar uite că l-am prins cu adevărat ”cu adresa în gură”!

După întregi manevre de ”ia-ți-o ție, dă-mi-o mie”, i-am scris numărul adresei emise de Poliția de Frontieră și semnată de chiar acel domn… Cel nu cu părul creț, dar cu ”adresa în gură”!

Prin urmare, îmi este greu să cred că domnul chestor este chiar așa imaculat cum mi l-au descris diverse cunoștințe comune. Pentru o astfel de întâmplare, oriunde în afară de România, un astfel de personaj își dădea demisia și trebuia măcar începută o anchetă împotriva respectivului.

Dar așa după cum vă spuneam, ”PCR”-ul funcționează cu motoarele turate la maxim și chestorului Bute i s-a tras un bocanc în partea dorsală de s-a trezit ditamai inspectorul general la IGI! Acolo unde conlucrează, ”MANO A MANO”, cu MAE S.A.! ”Ministerul Afacerilor Externe” având de data aceasta drept ”președinte al Consiliului de Administrație” un specialist în comerț exterior, dar pentru acționari, nu pentru România! Este vorba de o Luminița Odobescu care a tăiat în februarie ”pamblica” la filiala noii Secții a ”Fabricii de Vize” MAE S.A. de la New Delhi. Desigur, în pași de dans Punjabi, împreună cu ”H.E. Ms. Daniela Sezonov Țane”, cea imortalizată de fotograful soț Paul Sezonov, un consul general tot prin metoda ”PCR”. Sau poate prin ”spirala”  Bivolarului…

Oricum, REVENIM cu documentele legate de ”caracatița” FABRICII de VIZE a MAE S.A. și ultimul raport al Curții de Conturi de la Ministerul Afacerilor Externe.

Mergem cu ADEVĂRUL PÂNĂ LA CAPĂT! Și menționăm că la 15 IUNIE, adevărurile scoase la iveală de ANALIZE STRATEGICE și INFORMAȚII VOR FI COMUNICATE atât CANCELARIILOR OCCIDENTALE, cât și DEPARTAMENTULUI DE STAT AL SUA!!!

Sursă articol: asi-romania.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri