De ce va participa Cher la gala amfAR de la Cannes

De ce va participa Cher la gala amfAR de la Cannes

De la Cher la Tommy Hilfiger, unele dintre cele mai mari nume din industria modei şi din cea a divertismentului au sosit la Antibes pentru a participa la o gală, ce va fi organizată cu scopul de a strânge fonduri pentru cercetări împotriva SIDA, în una dintre cele mai luxoase şi mai izolate staţiuni de pe Riviera Franceză, informează Reuters.

Demi Moore va găzdui cea de-a 30-a ediţie a galei organizate de amfAR – The Foundation for AIDS Research -, care se desfăşoară în fiecare an în marja Festivalului de Film de la Cannes.

După un cocktail pe peluza Hotel Du Cap-Eden-Roc, invitaţii la cină, care plătesc cel puţin 25.000 de dolari pentru un singur loc la o masă, vor asista la recitaluri susţinute de Cher şi Nick Jonas.

„Am amintiri atât de frumoase de atunci când am fost invitată de prietena mea Elizabeth Taylor să găzduiesc unul dintre primele evenimente amfAR de la Cannes”, a declarat Cher într-un comunicat de presă publicat înaintea evenimentului de joi seară.

Cher, o legendă a muzicii pop şi câştigătoare a premiilor Oscar, Grammy şi Emmy, a prezidat gala amfAR alături de Elizabeth Taylor în 1996, contribuind la succesul acestui eveniment, care a avut loc pentru prima dată în 1993. Ea a fost recompensată cu premiul inspiraţional amfAR în 2015, conform Agerpres.

Participanţii din acest an pot licita pentru lucrări ale unor artişti precum Andy Warhol şi Kenny Scharf, precum şi pentru experienţe unice în viaţă, cum ar fi o excursie în Antarctica, o vacanţă de lux în Maldive şi un rol episodic în serialul „Emily in Paris”, în cadrul unei licitaţii live.

Pentru cei care îşi doresc un suvenir unicat de la această gală, vor fi scoase la licitaţie două fotografii alb-negru ale cântăreţei Cher, realizate de celebrul duo Mert Alas şi Marcus Piggott.

Reprezentanţii amfAR au precizat că, până în prezent, în cadrul acestei acţiuni de binefacere s-au strâns 264 de milioane de dolari pentru programele sale de cercetare privind sindromul imunodeficienţei umane dobândite (SIDA), cauzat de virusul imunodeficienţei umane (HIV).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *