Caută
Close this search box.

Europa se confruntă cu o epidemie de tuse convulsivă (ECDC)

Ţările europene au raportat o înmulţire considerabilă a cazurilor de tuse convulsivă în 2023 şi în primele trei luni din 2024, numărul cazurilor identificate fiind de zece ori mai mare comparativ cu fiecare dintre cei doi ani anteriori, transmite miercuri Reuters.

În total, au fost raportate aproape 60.000 de cazuri de către ţările din Uniunea Europeană şi din Spaţiul Economic European între ianuarie 2023 şi aprilie 2024, a anunţat miercuri Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC).

În cadrul epidemiei au fost înregistrate 19 decese, 11 la sugari şi 8 la adulţi vârstnici, a precizat agenţia.

Tusea convulsivă, cunoscută şi sub numele de pertussis, este o infecţie bacteriană care afectează plămânii şi căile respiratorii şi este endemică în Europa.

Această problemă de sănătate poate fi foarte periculoasă pentru copiii mici şi persoanele vârstnice. 

Creșterea numărului de cazuri de pertussis nu a avut loc în mod uniform în toate țările UE.

Unele țări au început să înregistreze o creștere începând cu jumătatea anului 2023 (cum ar fi Austria, Danemarca și Norvegia), în timp ce majoritatea țărilor au observat o creștere de la sfârșitul anului 2023 și/sau începutul anului 2024.

Distribuția pe vârste

Din punct de vedere istoric, sugarii (cu vârsta mai mica de un an) au avut cea mai mare incidență a tusei convulsive raportată în țările UE/SEE.

În 2023-2024, a fost observată o creștere în rândul sugarilor, împreună cu creșteri mari în rândul copiilor cu vârste cuprinse între 10-14 ani și 15-19 ani și, într-o măsură mai mică, cu creșteri la 5-9 ani și 1-4 ani. Incidența în rândul adulților (cu vârsta peste 20 de ani ani) a rămas relativ scăzută.

The post Europa se confruntă cu o epidemie de tuse convulsivă (ECDC) appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri