Macron a afirmat că Franţa va furniza Ucrainei ajutoare militare suplimentare

Macron a afirmat că Franţa va furniza Ucrainei ajutoare militare suplimentare

Franţa va furniza Ucrainei ajutoare militare suplimentare în zilele şi săptămânile următoare, i-a promis preşedintele francez Emmanuel Macron omologului său ucrainean Volodimir Zelenski, într-o discuţie telefonică în care şeful statului francez a pledat pentru un armistiţiu pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris, armistiţiu care de asemenea ar putea înlesni o eventuală negociere între Kiev şi Moscova pentru a pune capăt războiului declanşat de Rusia, relatează agenţiile Reuters şi EFE.

În convorbirea cu preşedintele ucrainean, Macron a „reafirmat hotărârea Franţei de a oferi (Ucrainei) tot sprijinul necesar, pe termen lung şi împreună cu ansamblul partenerilor săi, pentru a face să eşueze războiul de agresiune al Rusiei”, potrivit unui comunicat al preşedinţiei franceze.

Macron i-a detaliat lui Zelenski livrările de echipamente militare pe care Franţa le va oferi Ucrainei în zilele şi săptămânile următoare, detalii care nu au fost prezentate public în comunicatul preşedinţiei francez.

Mai târziu, ministrul francez al Apărării, Sebastien Lecornu, a precizat că printre echipamentele ce vor fi furnizate Kievului se va regăsi şi un nou lot de rachete antiaeriene Aster pentru sistemele SAMP/T-MAMBA, conform TVRInfo.

În Ucraina au început să sosească ajutoarele militare trimise de Statele Unite, iar altele sunt deja pe drum, a anunţat la Kiev secretarul de stat american Antony Blinken. Şeful diplomaţiei americane se află într-o vizită-surpriză în Ucraina.

Pe de altă parte, a mai menţionat Palatul Elysee în comunicatul său, preşedintele francez „a pus accentul pe interesul unui armistiţiu olimpic” în perioada desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară care vor avea loc la Paris între 26 iulie şi 11 august.

În cadrul unui asemenea armistiţiu, menţionează preşedinţia franceză, Rusia ar trebui „să înceteze operaţiunile (militare) în desfăşurare”, astfel încât să se permită „iniţierea oricărei iniţiative diplomatice utile pentru începerea unor negocieri, cu respectarea dreptului internaţional şi a intereselor legitime ale Ucrainei”.

Ideea unui „armistiţiu olimpic” în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară a fost sugerată de Preşedinţii Franţei şi Chinei, Emmanuel Macron şi Xi Jinping, în urma unei întrevederi avute pe 6 mai la Paris.

Cancelarul german Olaf Scholz a avertizat marţi asupra „aşteptărilor excesive” de la conferinţa asupra păcii în Ucraina ce va fi organizată în Elveţia în luna iunie, în timp ce armata ucraineană se află în dificultate în faţa unei ofensive ruse.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *