Caută
Close this search box.

Mai multe nave americane, blocate în largul portului artificial pentru furnizarea de ajutoare în Gaza

Patru ambarcaţiuni ale armatei americane folosite pentru debarcaderul temporar destinat ajutoarelor pentru Gaza au eşuat, sâmbătă dimineaţa, din cauza „mării agitate”, a anunţat Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (Centcom).

„Navele s-au desprins din ancorele lor, iar două dintre ele sunt acum ancorate pe plajă, în apropierea pontonului. A treia şi a patra navă sunt blocate pe coasta israeliană în apropiere de Ashkelon”, se arată într-un comunicat, potrivit Agerpes.

Centcom a precizat că niciun militar nu a fost rănit şi că „pontonul rămâne complet funcţional”.

Acesta a adăugat că armata israeliană îi ajută pe americani să refloteze navele şi a insistat: „Niciun membru al personalului (militar) american nu va intra în Gaza”.

Mărturiile unui australian care speră să pornească pe mare și să livreze ajutoare populației din Gaza

Australianul Surya McEwen este asistent medical şi alături de medici, asistente, avocați și activiști, aşteaptă să poată pleca cât mai curând cu ajutoare spre Gaza. „Nu puteam să nu merg” a declarat el pentru The Guardian.

Săptămâna trecută, Statele Unite au finalizat pontonul, a cărui construcţie a fost anunţată în martie de preşedintele Joe Biden. Obiectivul este de a atenua restricţiile impuse de Israel în ceea ce priveşte livrarea de ajutoare pe cale terestră în Fâşia Gaza, devastată de şapte luni de război declanşat de atacul Hamas asupra Israelului la 7 octombrie.

Vineri, ONU a anunţat că instalaţia a permis debarcarea a 97 de camioane de ajutor umanitar într-o săptămână.

Portul artificial, care a costat cel puţin 320 de milioane de dolari, ca şi alte iniţiative alternative, nu poate înlocui un aflux de ajutoare pe cale terestră, avertizează ONU şi organizaţiile umanitare.

Potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite, aproape toţi cei 2,4 milioane de locuitori din Fâşia Gaza au fost strămutaţi din cauza luptelor şi a bombardamentelor şi se confruntă cu insecuritatea alimentară, existând riscul unei foamete pe scară largă. 

Armata israeliană continuă operaţiuni punctuale în Gaza. Muniţie şi o structură subterană, descoperite în Rafah

Armata israeliană continuă operaţiuni punctuale în Fâşia Gaza. Soldaţii au descoperit astăzi cantităţi mari de muniţie şi o nouă structură subterană în regiunea Rafah

The post Mai multe nave americane, blocate în largul portului artificial pentru furnizarea de ajutoare în Gaza appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri