Ministrul polonez de externe Radoslaw Sikorski a anunţat că ţara sa are în vedere formarea unei unităţi militare ucrainene alcătuite din cetăţeni ucraineni stabiliţi în Polonia şi care au primit din partea autorităţilor de la Kiev ordine de mobilizare, relatează agenţia EFE.
„Polonia examinează cererea ucraineană în materie de instruire”, adică cererea de trimitere a unor instructori militari polonezi în Ucraina, „dar am ajuns la concluzia că ar fi mai sigur şi mai eficient să instruim în Polonia o unitate alcătuită din cetăţeni ai acestei ţări (cetăţeni ai Ucrainei n.red) care sunt supuşi recrutării”, a declarat ministrul Sikorski presei la Praga, unde a participat la o reuniune ministerială a NATO, conform TVRInfo.
Autorităţile de la Kiev urmăresc să repatrieze bărbaţii apţi de armată, dar care au reuşit să plece din ţară deşi legea marţială adoptată odată cu lansarea invaziei ruse prevede că bărbaţii cu vârste între 18 şi 60 de ani au interdicţie de a părăsi teritoriul naţional.
În cadrul acestui demers, Ucraina a suspendat în aprilie consulare pentru cetăţenii care au vârsta mobilizării şi care trăiesc în străinătate, cu excepţia celor necesare pentru revenirea în ţară.
Polonia, ţară unde sunt înregistraţi oficial, conform agenţiei ONU pentru refugiaţi, peste 900.000 de refugiaţi ucraineni, dintre care peste 150.000 sunt bărbaţi cu vârsta de mobilizare, şi-a manifestat deja disponibilitatea de a colabora cu Ucraina pentru repatrierea acestora.
După mai mult de doi ani de război cu Rusia, Ucraina are nevoie de noi soldaţi în rândul trupelor sale diminuate şi epuizate. Ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba estimat în urmă cu o lună că este incorect ca bărbaţi ce pot fi mobilizaţi să stea în străinătate în timp ce compatrioţii lor mor pe front.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care i-a demis anul trecut pe toţi comandanţii comisariatelor militare din ţară pentru a elimina un vast sistem corupt prin care bărbaţii încorporabili se sustrag mobilizării, a redus vârsta de mobilizare de la 27 la 25 de ani şi a promulgat pe 16 aprilie o nouă lege privind mobilizarea, care înlesneşte procedurile pentru încorporare şi înăspreşte pedepsele împotriva celor care încearcă să se sustragă acesteia.
Zelenski a promulgat luna aceasta de asemenea o lege care permite eliberarea condiţionată a deţinuţilor dispuşi să meargă pe front pentru a lupta în războiul cu Rusia, cu excepţia celor condamnaţi pentru asasinate multiple, violuri, fapte de corupţie politică şi infracţiuni împotriva securităţii naţionale. Kievul estimează că în total aproximativ 20.000 de deţinuţi vor solicita înrolarea în armată în schimbul eliberării condiţionate din închisoare.