Caută
Close this search box.

Rareș Bogdan și Vasile Dîncu explică de ce PSD și PNL merg la alegeri cu liste comune

psd

Europarlamentarul Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL, a declarat că alianța cu PSD ar trebui să continue și după 2024 deoarece România are nevoie de stabilitate.

Rareș Bogdan a afirmat că alegerile locale și cele europarlamentare nu sunt chestiuni separate cum par, deoarece primarii au reușit să facă investiții și cu ajutorul fondurilor europene, deci apartenența la UE a contribuit la dezvoltarea comunităților noastre.

„Reprezentanții PNL și PSD (în Parlamentul European) au conlucrat împreună pentru a obține bani pentru România, avantaje, condiții pentru România”, a spus Bogdan, la o televiziune de știri.

„Vreți mai mulți bani europeni, o repreznetare mai puternică la nivelul Parlamentului European, vreți ca vocea României să conteze cu adevărat în deciziile pe care le ia Bruxellesul? Votați lista comună pentru a avea 17 – 20 de europarlamentari care să influențeze cu adevărat politica la nivelul marilor familii politice și la nivelul deciziilor PE. Cu cât suntem mai mulți și mai uniți, cu atât suntem mai puternici”, a continuat acesta.

Întrebat dacă alianța cu PSD va continua și după alegerile din acest an, Rareș Bogdan a răspuns: „Eu cred că nu există motive să nu continuăm împreună această coaliție pentru că România are nevoie de stabilitate, de o voce extrem de puternică și de coerentă în actul guvernamental”.

La rândul său, Vasile Dîncu, președintele Consiliului Național al PSD, a declarat pentru B1 TV că alianța cu PNL ar trebui să fie păstrată și după alegerile din 9 iunie, asta dacă unii politicieni nu vor fi oportuniști și nu-și vor face alte planuri odată ce se vor vedea „cu sacii în căruță”.

Despre faptul că PSD și PNL candidează împreună la europarlamentare, dar în multe cazuri separat la locale, Dîncu a spus că e un lucru ușor de înțeles, care pornește inclusiv din dorința românilor.

Totodată, acesta a precizat că într-un scenariu maximal PSD și PNL ar trebui să aibă candidat comun la prezidențiale și listă comună de candidați la parlamentare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri