Caută
Close this search box.

Dezvoltarea cancerului, favorizată de anumite microorganisme din microflora intestinală în prezenţa unei alimentaţii bogate în grăsimi

O echipă de cercetători chinezi din domeniul oncologiei a descoperit un mecanism prin care unele microorganisme din flora intestinală, asociate cu obezitatea, pot favoriza dezvoltarea cancerului, transmite marţi agenţia Xinhua.

Mecanismul implică eliberarea de substanţe chimice specifice, care pot avea un impact semnificativ asupra dezvoltării şi răspândirii celulelor canceroase.

O alimentaţie bogată în grăsimi este considerată, pe scară largă, un factor de risc semnificativ pentru evoluţia malignă a diferitelor tipuri de cancer, în mare parte din cauza efectelor sale perturbatoare asupra microflorei intestinale.

Cu toate acestea, rolul precis al alimentaţiei bogate în grăsimi în dezvoltarea cancerului nu a fost bine înţeles până în prezent.

Cercetătorii de la Universitatea Sun Yat-sen din China au studiat modele de şoareci cu cancer şi au descoperit că microflora hrănită cu grăsimi a condus la eliberarea din abundenţă a leucinei, un aminoacid care se regăseşte în multe proteine.

S-a constatat că un nivel ridicat de leucină în sângele periferic este asociat cu rezultate clinice slabe la pacientele de sex feminin diagnosticate cu cancer de sân, conform unui studiu publicat luni în jurnalul ştiinţific Proceedings of the National Academy of Sciences din Statele Unite.

În plus, microflora intestinală anormală este implicată în dezvoltarea rezistenţei la chimioterapie şi la unele imunoterapii pentru cancerul de sân, pulmonar şi melanom.

Concluziile acestui studiu deschid calea către strategii terapeutice împotriva cancerului, vizând metabolismul aberant al microflorei intestinale, au declarat cercetătorii implicaţi în acest studiu.

The post Studiu: Dezvoltarea cancerului, favorizată de anumite microorganisme din microflora intestinală în prezenţa unei alimentaţii bogate în grăsimi appeared first on tvrinfo.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri