Caută
Close this search box.

Sunt tot mai mulți români cu credite ipotecare

Se pare că tot mai mulți români au apelat la un credit ipotecar, iar cifrele ne arată o majorare cu aproape o treime față 2023.

Creditele ipotecare noi acordate în primul trimestru din acest an au totalizat aproximativ 1,1 miliarde de euro la nivel naţional, în creştere cu circa 29% faţă de nivelul înregistrat în primele trei luni din 2023.

Asta arată un raport realizat de o compania de consultanţă financiară, citat de Agerpres. Cifrele acestea sunt nete, adică au fost excluse refinanţările, conversiile, transferurile şi restructurările.

Dacă este să ne uităm la cifrele brute, potrivit BNR, creditele ipotecare din trimestrul 1 au totalizat peste 2 miliarde de euro, adică aproape dublu fata de aceeași perioada a anului trecut.

Calculele companiei de consulatanta financiară arată că valoarea medie a unui credit ipotecar acordat la nivel naţional în 2023 a fost de circa 62.000 de euro, în timp ce preţul mediu la nivel naţional al unui imobil tranzacţionat prin credit ipotecar a fost de 85.000 de euro, în creştere de la 82.000 de euro cât era în 2022.

În total, anul trecut au fost acordate aproximativ 48.000 de credite ipotecare noi, comparativ cu un nivel de aproximativ 55.000 de credite ipotecare noi acordate în 2022.

Este clar că totul depinde de cum va evolua piața, dar contează foarte mult și ofertele băncile.

În ultimele luni, acestea s-au întrecut în oferte care mai de care mai atractive. Dobânda fixă pentru o perioada de 3 sau 5 ani este principala atracție pentru cei care vor să-și ia un credit pentru achiziția unei locuințe.

The post Sunt tot mai mulți români cu credite ipotecare appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri