Bulgaria: Timpi mari de aşteptare, la trecerea prin punctele de frontieră

Bulgaria: Timpi mari de aşteptare, la trecerea prin punctele de frontieră

Pentru perioada 21 – 24 iunie, sunt preconizaţi timpi mari de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie, pe sensul către Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către România, îi atenționează MAE pe românii care intenţionează să călătorească în Bulgaria sau să tranziteze teritoriul acestui stat către Grecia sau Turcia.

Ministerul Afacerilor Externe le recomandă celor care aleg să revină în România, prin PTF Ruse, să pregătească în prealabil suma exactă pentru taxa de pod (doi euro sau patru leva), ori să efectueze plata cu cardul bancar. Astfel, timpii de aşteptare pentru procesarea şi eliberarea documentelor justificative (chitanţe, facturi, bonuri fiscale) pot fi diminuaţi considerabil.

Iar în punctele de frontieră bulgare funcţionează centre de colectare a taxelor, impozitelor sau amenzilor de circulaţie aplicate pe teritoriul Bulgariei rămase restante. În cazul în care cetăţenii români se află într-una dintre aceste situaţii, aceştia vor fi obligaţi să îşi achite toate debitele către statul bulgar, plata urmând a fi efectuată numai cu card bancar.

MAE recomandă mai multe puncte de trecere

Pentru evitarea creşterii timpilor de aşteptare, MAE recomandă cetăţenilor români să folosească pentru intrarea în România şi celelalte puncte de trecere a frontierei situate la graniţa cu Bulgaria: precum PCTF Vidin – Calafat, PCTF PCTF Kardam – PCTF Negru Vodă, PCTF Silistra – Ostrov Călăraşi, PCTF Dobromir – Krushari şi PCTF Kainardzha – Lipniţa (deschise în intervalul orar 8,00 – 20,00 şi doar pentru autovehicule cu masa totală admisă de până la 3,5t), PCTF Nikopol – Turnu Măgurele (feribot) (www.feribot-eurobac.ro), PCTF Svishtov – Zimnicea (feribot) (www.ferry.bg) şi PCTF Oryahovo – Bechet (feribot) (www.ferryboat.bg) şi PCTF Aydemir (Silistra) – Chiciu (Călăraşi) (feribot) (www.spikaferry.com).

Ministerul Afacerilor Externe subliniază importanţa informării corecte a şoferilor români şi achiziţionării în timp util a vignetelor electronice pentru folosirea infrastructurii rutiere publice din Bulgaria, înainte de a intra pe teritoriul bulgar, în conformitate cu legislaţia în vigoare. Autorităţile bulgare recomandă ca vigneta electronică să fie achiziţionată online, prin intermediul paginii de internet www.bgtoll.bg, cu versiune în limba română: https://www.bgtoll.bg/ro/rovinieta-electronica, sau de la terminalele specifice montate în punctele de frontieră.

MAE amintește că regimul legal de viteză pe teritoriul bulgar este de 50 km/h în localităţi, 90 km/h pe drumurile naţionale şi 140 km/h pe autostradă. În zona de acţiune a indicatoarelor cu regim de interzicere/ restricţie/ limitare de viteză pot fi montate camere fixe sau mobile tip radar.

Informaţii suplimentare pot fi accesate astfel:

*** cu privire la starea actuală a drumurilor – pe aplicaţia gratuită LIMA www.lima.api.bg, pe pagina de internet a Agenţiei „Infrastructura Rutieră” – www.api.bg şi la numărul de telefon 070013020, accesibil în regim non-stop;

*** cu privire la situaţia zborurilor pe aeroportul Sofia – www.sofia-airport.eu

*** cu privire la starea vremii – pe site-ul www.weather.bg

*** cu privire la regimul vamal, la intrarea în Republica Bulgaria dinspre Republica Turcia, pe site-ul www.mae.ro/travel-conditions/3677 (Condiţii de călătorie în Republica Bulgaria, titlul Reglementări vamale) şi pe pagina de internet a Agenţiei „Vămi” din Republica Bulgaria – www.customs.bg;

*** cu privire la e-vinieta şi sistemul e-TOLL – pe pagina de internet www.bgtoll.bg;

*** cu privire la situaţia circulaţiei prin punctele de trecere a frontierei bulgare – pe site-ul www.mvr.bg.

Asistență consulară

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de operatorii Call Center în regim de permanenţă, conform TVRInfo.

Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Bulgaria: +359879440758.

MAE recomandă consultarea paginilor web http://sofia.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro, www.meteoalarm.org, www.mae.ro. Totodată, pentru o informare în timp real cu privire la timpii de aşteptare din punctele de trecere a frontiere de pe teritoriul României, MAE recomandă cetăţenilor români consultarea paginii Poliţiei de Frontieră Române.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *