Caută
Close this search box.

Caniculă şi disconfort termic în Bucureşti, până miercuri. Valorile termice din timpul zilei vor ajunge la 34 de grade

Vremea va fi extrem de călduroasă în Bucureşti pe parcursul următoarelor trei zile, iar valorile termice din timpul zilei vor ajunge la 34 de grade, relevă prognoza publicată, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Potrivit meteorologilor, până marţi, la ora 9:00, disconfortul termic va fi în creştere, astfel că indicele temperatură umezeală (ITU) se va apropia de pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări după-amiaza, iar vântul va sufla slab până la moderat.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 34 de grade, iar cea minimă va oscila între 17 şi 19 grade.

Totodată, în intervalul 18 iunie, ora 9:00 – 19 iunie, ora 10:00, vremea se va menţine călduroasă, cu disconfort termic ridicat în orele amiezii. Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări spre seară, când vor fi condiţii pentru averse şi descărcări electrice.

Vântul va sufla slab şi moderat, iar temperatura maximă va fi de 33 – 34 de grade, în timp ce minima nu va coborî sub 17 grade.

ANM a emis, luni, două atenţionări Cod galben de caniculă, primul valabil pe parcursul acestei zile în zone din 13 judeţe şi în Bucureşti, iar la doilea, în cursul zilei de marţi, pe raza a 17 judeţe şi în Capitală.

În aceste zone, maximele se vor situa în general între 33 şi 35 de grade. Pe alocuri, noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade.

Meteorologii precizează că, în zilele viitoare, vremea va continua să se încălzească, iar disconfortul termic va fi tot mai accentuat, astfel că România se va afla sub influenţa unui nou val de căldură intens şi de lungă durată. 

The post Caniculă şi disconfort termic în Bucureşti, până miercuri. Valorile termice din timpul zilei vor ajunge la 34 de grade appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri