Dorin Cocoș a vorbit la Realitatea Plus despre legăturile lui cu foștii șefi ai SRI. Potrivit lui Cocoș, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă ar fi orchestrat combinații și aranjamente care au influențat decisiv diverse domenii ale statului, de la justiție până la afaceri și politică.
„Eu poate am meritat ce mi s-a întâmplat, dar fiul meu și Elena (Udrea – nr.) nu au meritat. Eu am meritat pentru că am avut încredere în ei. Le-am spus cum se dădeau banii, cum se făcea totul. L-am cunoscut pe Coldea la Neptun, când l-a invitat domnul președinte. Dumnealui cu soția, eu cu Elena. Mi s-a părut la început că e cumsecade, ferm.
Din 2008-2009 m-am împrietenit cu ei. Eu doar pe George l-am sunat, niciodată pe Florin. Am început să vorbim despre afaceri. Eu m-am dus cu sufletul deschis, sunt oamenii președintelui, dânsul îi numise. Le spuneam anumite lucruri care se întâmplau în piață, eu făcusem și un club al oamenilor de afaceri”, a declarat Dorin Cocoș.
Întrebat dacă i-a dat vreodată bani lui Coldea, Cocoș a negat, însă i-ar fi făcut cadouri cu diferite ocazii. Întrebat de valoarea cadourilor, a zis că porneau de la 2.000 de euro. Printre altele, i-ar fi dăruit soției lui Coldea o geantă scumpă.
De asemenea, Cocoș a mai declarat că i-ar fi trimis o geantă Channel și Laurei Codruța Kovesi, prin Coldea, insă nu știe dacă acest cadou a ajuns la ea.
Întrebat când a pornit „statul paralel”, Cocoș a spus: „Și în anii 90 exista un stat paralel. Niciodată nu a fost o singură putere. Tot timpul au fost grupuri, grupuri. Eu am avut relații amicale cu mulți, dar cu nimeni așa cum am avut cu Florin. Eu am crezut mai mult în domnul Băsescu decât în domnul Năstase. Când ajungi la putere ai impresia că poți face orice și, dintr-un om admirabil, devii un semi-tiran. Toată lumea îți spune ce frumos ești”.