Caută
Close this search box.

METEO. Săptămâna începe cu temperaturi în creștere, caniculare prin unele zone

Luni, vremea va fi călduroasă în jumătatea de sud a teritoriului, chiar caniculară în Oltenia și Muntenia unde și disconfortul termic va fi în creștere, așadar soarele va străluci pe tot parcursul zilei. Însă, spre seară, ne vor vizita câțiva nori ce vor aduce ploi în Maramureș, Moldova, Muntenia, Transilvania și Dobrogea. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 și 35 de grade.

În Capitală se va face foarte cald, soarele va fi arzător la amiază iar disconfortul termic va fi destul de accentuat. Maxima va ajunge la 34 de grade.

La munte găsim vreme frumoasă, cu temperaturi în creștere, însă la noapte se vor aduna norii și vor fi averse zgomotoase și descărcări electrice.

Pe litoral se anunță o zi însorită, fără prea mulți nori pe cer, iar la orele amiezii disconfortul termic va fi în creștere. Vântul va adia ușor, maxima va ajunge la 31 de grade pe plajă iar apa mării va fi în jur de 22 de grade.

Marți, temperaturile vor fi în creștere iar vremea va fi caniculară în sud, unde disconfortul termic va fi accentuat iar indicele de temperatură-umezeală va atinge pragul critic de 80 de unități. Apoi, spre seară, instabilitatea crește și vor fi averse și descărcări electrice în Muntenia, Dobrogea, Moldova și Transilvania. Maximele se vor încadra între 28 și 35 de grade.

Vremea în Europa

În Peninsula Iberică, vremea va fi instabilă, cu ploi trecătoare, iar în nord-vest vor fi averse, descărcări electrice iar izolat va cădea grindina.

În Peninsula Scandinavă vor fi averse din loc în loc, așadar vremea se va menține instabilă.

În centrul și estul continentului vremea va fi frumoasă  și prin sud va fi caniculă.

The post METEO. Săptămâna începe cu temperaturi în creștere, caniculare prin unele zone appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri