Caută
Close this search box.

Ministerul Finanţelor lansează marţi o nouă emisiune FIDELIS de titluri de stat pentru populaţie

Ministerul Finanţelor lansează marţi, 18 iunie, o nouă emisiune FIDELIS de titluri de stat pentru populaţie, donatorii de sânge fiind principalii beneficiari ai celei mai bune dobânzi, conform unui comunicat al ministerului.

Conform sursei citate, peste 10.000 de vieţi au fost salvate în 2024 prin campania de donare a programului FIDELIS.

Între 18 şi 28 iunie 2024, Ministerul Finanţelor şi „Morning Glory cu Răzvan Exarhu”, Rock FM, cu sprijinul Centrului de Transfuzie Sanguină Bucureşti lansează a treia ediţie din acest an a Programului de titluri de stat FIDELIS.

„Recurenţa cu care investitorii revin către emisiunile de titluri de stat, odată ce scadenţele anterioare au ajuns la maturitate, ne-a făcut să lansăm o nouă ediţie faţă de cele stabilite iniţial. Emisiunile de titluri de stat FIDELIS au reuşit să consolideze un instrument financiar devenit indispensabil pentru românii ce caută forme de investiţii cu risc minim. Mă bucur că se menţine încrederea faţă de capacitatea noastră de a oferi instrumente avantajoase, dar şi că reuşim să avem un rol marcant în dezvoltarea pieţei locale de capital. Cât despre componenta socială, menţinem în continuare cea mai bună dobândă pentru donatori, ca parte a parteneriatului nostru cu Răzvan Exarhu şi Rock FM prin care ne dorim să susţinem nevoia de sânge din spitale”, a declarat ministrul Marcel Boloş, în comunicat.

După succesul înregistrat în prima jumătate din 2024, când, prin campania de donare de sânge a Programului FIDELIS au fost salvate peste 10.000 de vieţi prin investiţii de peste 400 milioane de lei realizate de către 3.031 de donatori, Ministerul Finanţelor a decis creşterea frecvenţei acestor emisiuni de la 4 la 6 ediţii pe an.

Tranşa dedicată donatorilor de sânge se va aplica pentru titlurile de stat emise în lei, cu scadenţa la un an, având o dobândă de 7%, cea mai mare oferită în cadrul acestei ediţii.

De asemenea, persoanele care fac dovada donării de sânge începând cu 1 ianuarie 2024 beneficiază de scăderea de 10 ori a pragului minim de subscriere, de la 5.000 la 500 de lei.

MF menţionează că a treia ediţie a programului de titluri de stat FIDELIS, care debutează marţi, 18 iunie, va conţine şi emisiunile uzuale, respectiv: titluri de stat în lei, cu scadenţe de 1 an şi 3 ani şi dobânzi anuale de 6% şi, respectiv, 6,85%, şi titluri de stat în euro, cu scadenţe de 1 an şi 5 ani şi dobânzi anuale de 4%, respectiv, 5%.

Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei şi 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv, 1.000 de euro.

Persoanele fizice rezidente şi nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei şi în euro, prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, BRD – Groupe Societe Generale şi Alpha Bank, titluri care sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti.

În procesul de subscriere a titlurilor de stat FIDELIS nu se percep comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obţinute, atât din dobânzi, cât şi din câştigurile de capital sunt neimpozabile.

Deţinătorii de titluri de stat FIDELIS lansate în cadrul emisiunilor anterioare ajunse la maturitate pot reinvesti disponibilităţile neridicate la scadenţă, prin subscrierea în cadrul acestei noi emisiuni.

The post Ministerul Finanţelor lansează marţi o nouă emisiune FIDELIS de titluri de stat pentru populaţie appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri