Caută
Close this search box.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu și-a dizolvat cabinetul de război

Premierul israelian Benjamin Netanyahu și-a dizolvat cabinetul de război format din șase membri, a confirmat luni un oficial izraelian, citat de The Guardian.

Reuters relatează că a fost o măsură așteptată pe scară largă, care a venit după plecarea din guvern a fostului general centrist Benny Gantz.

Netanyahu s-a confruntat cu cereri din partea partenerilor naționaliști-religioși din coaliția sa, ministrul de Finanțe de extremă dreapta Bezalel Smotrich și ministrul Securității naționale Itamar Ben-Gvir, pentru a fi incluși în cabinetul de război, o mișcare care ar fi putut intensifica tensiunile cu partenerii internaționali, inclusiv cu SUA.

Jonathan Lis relatează pentru Haaretz că „unele dintre problemele discutate anterior de cabinetul de război vor fi transferate acum pentru a fi discutate în cabinetul de securitate, dar deciziile sensibile vor fi abordate într-un forum de consultare mai restrâns”.

Măsura vine în contextul în care israelienii protestează faţă de guvernul Netanyahu și de modul în care acesta gestionează războiul cu Hamas. Sunt organizate demonstraţii toată săptămâna cu scopul de a forța organizarea de alegeri înainte de aniversarea unui an de la atacul Hamas din 7 octombrie.

The post Premierul israelian Benjamin Netanyahu și-a dizolvat cabinetul de război appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri