Caută
Close this search box.

Suceava: Un bărbat care aproviziona cu canabis consumatorii, inclusiv minori, a fost arestat preventiv

Un bărbat care aproviziona cu canabis consumatorii din judeţul Suceava, inclusiv minori, a fost arestat preventiv, a anunţat, sâmbătă, Serviciul Teritorial Suceava al DIICOT.

Bărbatul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc.

„Din cercetările efectuate a reieşit faptul că în perioada martie-iunie 2024, acesta a deţinut şi comercializat diferite cantităţi de droguri de risc (canabis) către consumatori, inclusiv minori, de pe raza judeţului Suceava. În urma percheziţiei efectuate în locuinţa acestuia au fost identificate şi ridicate peste 4 kilograme canabis, mai multe pungi, saci şi recipiente conţinând peste 10 kilograme de fragmente vegetale, mai multe punguţe conţinând seminţe, precum şi alte mijloace de probă”, se precizează într-un comunicat al DIICOT.

Conform aceleiaşi surse, de pe terenul agricol situat în spatele locuinţei au fost ridicate peste 1.000 de plante de canabis aflate în diverse stadii de dezvoltare.

Bărbatul a fost iniţial reţinut pentru 24 de ore, iar ulterior judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

sursa Agerpres

The post Suceava: Un bărbat care aproviziona cu canabis consumatorii, inclusiv minori, a fost arestat preventiv appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri