De când Franța a revenit în structura de comandă militară integrată a NATO, în 2009, revenind astfel asupra deciziei lui Charles de Gaulle din 1966, a fost un partener în general solid pentru America și alianța atlantică, scrie The Economist.
Astăzi, francezii contribuie cu trupe și avioane de luptă la operațiunile alianței și la supravegherea aeriană de-a lungul flancului estic cu Rusia; de asemenea, patrulează Marea Neagră cu aeronave. Ca președinte, Emmanuel Macron a devenit unul dintre cei mai vocali susținători din Uniuneq Europeană pentru aducerea Ucrainei în NATO. El promite o coaliție de instructori militari pentru a antrena recruții nou mobilizați în Ucraina, și trimiterea de avioane de luptă franceze Mirage 2000-5.
Cu toate acestea, în câteva săptămâni, conducerea politicii externe a Franței ar putea intra într-o perioadă incertă și chiar turbulentă, care ar putea pune la îndoială astfel de angajamente. Acest lucru se datorează deciziei neașteptate a lui Macron de a convoca alegeri parlamentare anticipate, care vor avea loc pe 30 iunie și 7 iulie. Un sondaj Ifop din 24 iunie a confirmat avansul puternic al partidului lui Marine Le Pen, Rassemblement National, (RN), cu 36%, urmat de alianța de stânga, Le Nouvel Front Populaire (NFP), cu 29,5%. Gruparea centristă pro-europeană a lui Macron este blocată pe locul al treilea, cu 20%.
Președintele francez ar putea ajunge o figură diminuată în afacerile diplomatice, umbrit de un guvern eurosceptic sau NATO-sceptic, format din partide cu legături istorice cu Rusia. Pe 23 iunie, un grup de 170 de diplomați francezi (anonimi) au avertizat, în Le Monde, asupra pericolelor particulare ale unei victorii a extremei drepte: „Adversarii noștri vor citi victoria extremei drepte ca o slăbire a Franței și o invitație: la interferențe în politica noastră națională, la agresiune împotriva Europei, inclusiv militar”.
În ceea ce privește extrema dreaptă, campania electorală a moderat de fapt unele dintre pozițiile sale anterior radicale. Marine Le Pen a renunțat demult la cele mai eurosceptice propuneri ale sale, cum ar fi retragerea Franței din zona euro sau susținerea Frexit-ului. Acum pledează pentru o „Europă diferită”, care ar fi o „alianță a națiunilor” în care țările își controlează mai mult treburile (și Franța primește o reducere). Liderul RN a denunțat invazia Rusiei în Ucraina, iar partidul ei a rambursat un împrumut de finanțare a campaniei de 9 milioane de euro luat de la o bancă rusă cu legături la Kremlin.
O ruptură distinctă
În ultimele zile, Jordan Bardella, protejatul de 28 de ani al lui Le Pen și nominalizatul pentru funcția de prim-ministru, a renunțat și el la alte promisiuni diplomatice anterioare. În timp ce Rusia este în război cu Ucraina, el spune că partidul său nu va mai susține ieșirea Franței din structura de comandă militară integrată a NATO. Vorbind la Paris pe 24 iunie, Bardella a anunțat că va respecta bugetul militar pentru perioada 2024-2030. Acest lucru va fi pe placul forțelor armate franceze.
Cu toate acestea, instinctele de bază ale partidului ar putea marca încă o ruptură distinctă. Un motiv îl reprezintă multele legături ale partidului cu Rusia. Într-un documentar de televiziune din 2022, Jean-Luc Schaffhauser, un fost europarlamentar al partidului, care spune că a negociat împrumutul bancar al partidului, a declarat: „Interesul pentru ruși era să găsească aliați occidentali”. Uneori, figurile partidului par să citească dintr-un scenariu de la Moscova. Un grup de membri ai partidului a participat la „monitorizarea” alegerilor rusești. La o audiere parlamentară din 2023, Le Pen a apărat referendumul desfășurat în Crimeea după ce Rusia anexase teritoriul ucrainean în 2014 și a argumentat că „paranoia rusă” cu privire la prezența NATO la granițele sale ar trebui „luată în considerare”.
Desigur, RN este de neclintit în ostilitatea sa față de aderarea Ucrainei la NATO sau UE, ambele fiind susținute de Macron. „Sprijinim Ucraina, este foarte clar”, spune Laurent Jacobelli, un lider RN. Însă el afirmă că partidul nu dorește să fie atras într-un angajament de tipul Articolului 5 (apărare mutuală): „Nu vrem al treilea război mondial”. De asemenea, Bardella a exclus trimiterea de trupe în Ucraina, ceva ce Macron nu a exclus, sau continuarea furnizării de rachete cu rază lungă de acțiune care pot ajunge pe teritoriul rus.
O „organizație inutilă”
Alianța de stânga este mult mai robustă în sprijinul său pentru Ucraina, în ciuda legăturilor istorice cu Rusia ale unora dintre partidele sale membre; într-adevăr, aceasta a fost o condiție pentru ca socialiștii să se alăture. Pactul lor electoral susține explicit livrările de arme către Ucraina, confiscarea activelor oligarhilor ruși și tragerea la răspundere a lui Vladimir Putin în fața instanțelor internaționale. Cu toate acestea, evită cu totul problema legăturii Franței cu NATO, o sursă de diviziune internă. În 2022, când candida la președinție, Jean-Luc Mélenchon, fost troțkist al cărui partid domină alianța, a cerut ca Franța să părăsească NATO, pe care a descris-o drept „o organizație inutilă”. Programul electoral al alianței de stânga dedică o pagină pentru Gaza, dar nu menționează NATO, America sau chiar China.
Într-adevăr, cea mai vocală cauză a NFP este sprijinul său pentru palestinieni, extrem de populară printre tineri și în special în suburbiile multiculturale ale Franței. Alianța promite că Franța va recunoaște „imediat” statul palestinian și va sancționa Israelul condus de Benjamin Netanyahu. Reticența partidului lui Mélenchon de a numi atacurile Hamas din 7 octombrie „terorism” a provocat multe fricțiuni între partidele componente ale alianței. Raphaël Glucksmann, un membru socialist care a fost clar în privința folosirii termenului „terorist”, a fost etichetat drept „candidat sionist” de un membru al partidului lui Mélenchon.
Până la un punct, în cadrul Constituției Republicii a Cincea a Franței, astfel de poziții divergente ar putea să nu conteze. Președintele este comandantul suprem al forțelor armate, prezidează consiliile de apărare națională și poate desfășura forțele franceze în străinătate. Guvernul este responsabil pentru afacerile interne. Mai mult, este posibil ca nici dreapta, nici stânga să nu obțină o majoritate parlamentară în al doilea tur de scrutin. În acest caz, blocajul legislativ și instabilitatea politică ar putea împiedica guvernul să facă prea multe politici externe.
Cu toate acestea, așa cum remarcă François Heisbourg de la Fundația pentru Cercetări Strategice, diviziunea muncii este mai estompată decât cred mulți observatori. Un ministru al Apărării sau un ministru al Finanțelor care ar dori să blocheze finanțarea, de exemplu, pentru livrări suplimentare de arme către Ucraina, ar putea crea dificultăți pentru Macron. Dacă RN ar intra la guvernare, ar putea deveni aproape imposibil pentru președinte să susțină public aderarea Ucrainei la NATO sau UE. „Puterile constituționale ale președintelui în politica externă sunt mai limitate decât cred oamenii”, afirmă Heisbourg. Dacă alegătorii francezi vor aduce înapoi un guvern majoritar dominat de oricare extremă, țara ar putea fi implicată într-un duel complicat între cei doi executivi. Cel mai bun scenariu va provoca confuzie atât pentru aliați, cât și pentru francezi. În cel mai rău caz, va slăbi serios poziția diplomatică a Franței în străinătate și va afecta însăși NATO.
The post The Economist: Politicile externe ale partidelor extremiste din Franța ar putea slăbi NATO și Occidentul appeared first on tvrinfo.ro.
