UE mobilizează sume importante pentru Kiev. Ucraina va beneficia

UE mobilizează sume importante pentru Kiev. Ucraina va beneficia

Președintele Zelenski a cerut, la Conferință pentru Refacerea Ucrainei de la Berlin, ajutor pentru protejarea sistemului energetic al țării sale. Și a avertizat că rușii au distrus jumătate din capacitățile Ucrainei. Kievul are nevoie de sisteme de apărare antiaeriană pentru a-și proteja facilitățile energetice.

Volodimir Zelenski a spus, la Berlin, că Rusia a distrus capacități de producere a energiei de 9 gigawati în timp ce, în iarnă, consumul a fost dublu. Kievul vrea să reconstruiască o parte din sistemele pierdute.

Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei: Una dintre ţintele principale ale preşedintelui Putin în Ucraina este sistemul energetic. Din primii ani ai mandatului său el s-a concentrat asupra resurselor energetice, a sistemelor de generare a energiei, a consumului de energie ca arme, ca instrumente pentru influenţarea oamenilor şi pentru subjugarea naţiunilor.

Potrivit unui raport la Băncii Mondiale, Ucraina ar putea avea nevoie de 500 de miliarde de dolari pentru reconstrucție în următorul deceniu. Cancelarul Olaf Scholz a apreciat că majoritatea companiilor private ar trebui să investească în energie regenerabilă, IT și industria farmaceutică, conform TVRInfo.

Olaf Scholtz a anunțat că Berlinul va trimite în Ucraina noi sisteme antiaeriene, rachete și muniție.

Olaf Scholz, cancelarul Germaniei: Nimeni de aici nu este capabil să spună când se va sfârşi războiul. Dar ce putem spune este asta. Vom reconstrui Ucraina, mai puternică, mai liberă şi mai bogată că înainte.

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat că au fost încheiate acorduri cu băncile în valoare de un miliard și jumătate de dolari pentru atragerea de investiții particulare în Ucraina. Uniunea Europeană va pune în funcțiune un program de asistență pentru Ucraina de două miliarde de euro până la sfârșitul lunii, iar Kievul va beneficia de sume din dobânzile aferente activelor rusești înghețate.

Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene: În aceste vremuri turbulențe avem nevoie de stabilitate. Avem nevoie de responsabilitate şi continuitate. În timpul primuli meu mandat am demonstrat
ce poate face o Europă puternică Obiectivul meu este să continui pe acest drum.

Președintele Volodimir Zelenski speră să plece de la Berlin cu ajutoare de miliarde de euro în echipamente militare și investiții în sisteme energetice moderne.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *