Caută
Close this search box.

UE prelungeşte sancţiunile impuse Rusiei pentru anexarea Crimeei

Consiliul Uniunii Europene a decis luni extinderea până pe 23 iunie 2025 a sancţiunilor economice impuse Rusiei în iunie 2014 după „anexarea ilegală” a Crimeei şi a oraşului Sevastopol, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Interdicţiile cuprinse în aceste sancţiuni privesc importul în UE de produse din Crimeea sau Sevastopol, investiţiile în infrastructuri şi investiţiile financiare, precum şi serviciile turistice provenite din zonele anexate de Rusia.

Sunt de asemenea impuse restricţii la export pentru bunuri şi tehnologii către Crimeea anexată sau pentru folosirea lor în această regiune în sectoarele transporturilor, telecomunicaţiilor şi energiei, precum şi pentru prospectarea, explorarea şi producţia de petrol, gaze naturale şi resurse minerale.

„Începând din 2022, Rusia a încălcat încă şi mai mult suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei prin războiul său de agresiune neprovocat şi nejustificat contra Ucrainei”, scrie Consiliul UE într-un comunicat ce anunţă prelungirea respectivelor sancţiuni adoptate după anexarea Crimeei.

The post UE prelungeşte sancţiunile impuse Rusiei pentru anexarea Crimeei appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri