Caută
Close this search box.

A fost lansată misiunea comună româno-bulgaro-turcă pentru operaţiuni de deminare în Marea Neagră

Misiunea comună constituită de Bulgaria, România şi Turcia pentru curăţarea Mării Negre de mine şi asigurarea astfel a siguranţei transportului maritim, inclusiv pentru navele care transportă cereale ucrainene, a început luni cu o ceremonie la Istanbul, relatează agenţia EFE.

„Acest grup operativ nu doar va combate ameninţarea minelor, dar de asemenea va consolida prietenia şi cooperarea dintre ţările noastre”, a declarat comandantul Marinei Turce, amiralul Ercument Tatlioglu, în cadrul unei ceremonii cu înalţi oficiali ai forţelor navale bulgare şi române.

Navele care participă la această operaţiune vor pleca în această după-amiază din portul militar Beykoz Umuryeri, de pe coasta turcă a Mării Negre, potrivit agenţiei oficiale turce de presă Anadolu.

Memorandumul de Înţelegere româno-bulgaro-turc privind constituirea grupului operativ pentru combaterea minelor marine în Marea Neagră – MCM Black Sea a fost semnat pe 11 ianuarie la Istanbul.

Această operaţiune are ca scop detectarea şi neutralizarea minelor care plutesc în derivă pe Marea Neagră şi pun în pericol traficul maritim.

Viceamiralul român Mihai Panait a asigurat că această iniţiativă a celor trei ţări aliate în cadrul NATO este crucială pentru combaterea ameninţării în creştere a minelor maritime şi garantarea trecerii în siguranţă a navelor.

La rândul său, contraamiralul bulgar Kiril Iordanov Mihailov a declarat că misiunea va permite dezvoltarea normală a transportului în zonă.

Cele trei ţări vor contribui fiecare la această iniţiativă cu o navă de deminare şi cu o navă de comandă şi control, care vor naviga pentru cel puţin două perioade de 15 zile.

De la începutul invaziei ruse în Ucraina, în februarie 2022, Forţele Navale ale celor trei ţări au reperat şi distrus mai multe mine care pluteau în derivă pe Marea Neagră

The post A fost lansată misiunea comună româno-bulgaro-turcă pentru operaţiuni de deminare în Marea Neagră appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri