Caută
Close this search box.

Bacalaureat 2024. Ancheta după ce subiectele de la română au fost fotografiate și trimise pe internet dintr-un centru de examen din Gorj

Subiectele la Limba și literatura română, din cadrul examenului de Bacalaureat 2024, au ajuns în spațiul public după câteva minute de la începutul probei. La ora 9.15, au apărut fotografii cu cerințele, se pare tot în județul Gorj, acolo unde, cu doar câteva zile în urmă, s-au scurs și subiectele la Matematică, de la Evaluarea Națională 2024.

Subiectele de la proba scrisă la română a examenului de Bacalaureat, au ajuns pe internet la puțin timp după ora 9, oră la care subiectele au fost primite. Stirileprotv.ro a publicat fotografiile la ora 9:20, în condițiile în care elevii termină proba la ora 12:00, scrie edupedu.ro.

Inspectoratul școlar a declașat o anchetă în privința acestui caz, potrivit reprezentanților instituției.

Subiectele par fotografiate cu telefonul mobil sau o camera de corp.. S-a încercat ștergerea indicativului centrului de examen și numele județului, scrie edupedu.ro

La subiectul I sunt mai multe cerințe de rezolvat pe baza unui text suport de Gabriel Dimisianu.

La subiecul a II-lea elevii au avut de explicat rolul notaților autorului într-un text de piesă de teatru de Gh. Ciprian.

Subiectul al III-lea a fost un eseu cu particularitățile unei nuvele studiate.

Subiectele care au apărut sunt pentru profilul real.

Potrivit sursei citate, inspectori ai ISJ Gorj verifică ce s-a întâmplat la centrul de examinare și cine a ”scurs” subiectele la limba română.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri