Unul dintre cei mai mari traficanți de droguri din istoria Mexicului, Ismael ”El Mayo” Zambada, și fiul fostului său partener, celebrul ”El Chapo”, au fost arestați în Texas. Cei doi au fost capturați de poliție imediat după ce au aterizat cu un avion privat în El Paso.
Zambada și Joaquin Guzman Lopez sunt acuzați că au condus operațiuni criminale, de producție și de trafic de fentanil, potrivit Departamentului de Justiție din Statele Unite.
Baronul drogurilor Zambada a cofondat Cartelul Sinaloa împreună cu El Chapo, care a fost extrădat în Statele Unite acum 7 ani și care ispășește o pedeapsă pe viață într-o închisoare de maximă securitate.
După extrădarea lui El Chapo, imperiul său criminal a fost moștenit de patru dintre fiii săi, cunoscuți drept Los Chapitos. Zambada și micii Chapo au avut o relație tensionată de la momentul extrădării, iar autoritățile se tem că arestarea lor ar putea declanșa instabilitate și violență în Mexic.
Consumul de fentanil, un drog mult mai puternic decât heroina, a devenit una dintre principalele cauze de deces pentru americanii cu vârste cuprinse între 18 și 45 de ani, potrivit agenției federale de specialitate, celebra DEA.
The post Baroni ai drogurilor din Mexic, ”El Mayo” Zambada și fiul lui ”El Chapo”, au fost arestați în Texas appeared first on tvrinfo.ro.