„Chiar nu mă simţeam bine” în cursul dezbaterii, se justifică Biden, în interviul de la ABC

„Eram bolnav. Chiar nu mă simţeam bine”, a spus preşedintele american Joe Biden, încercând să justifice duelul său ratat de la CNN cu Donald Trump, într-un interviu foarte aşteptat cu canalul ABC, potrivit unui prim fragment difuzat vineri, scrie AFP.

„Eram epuizat”, a mai declarat democratul de 81 de ani, spunând, ceea ce nu este nou, că suferea de o „răceală gravă”.

El a răspuns „nu cred” când jurnalistul George Stephanopoulos l-a întrebat dacă a urmărit ulterior cele 90 de minute de confruntare cu rivalul său republican.

Joe Biden, care în timpul dezbaterii din 27 iunie a avut dificultăţi în a articula fraze coerente, a asigurat în acest scurt fragment că această performanţă proastă nu este „din vina nimănui” în afară de a lui, când jurnalistul l-a întrebat dacă şi-a dat seama la momentul respectiv cât de prost mergea confruntarea pentru el.

Preşedintele american, al cărui discurs şi sintaxă sunt în prezent analizate foarte atent, s-a lansat apoi într-o discuţie confuză în timpul căreia a menţionat sondajele din New York Times, precum şi minciunile repetate ale rivalului său.

El a apărut mult mai puţin energic decât într-un discurs de campanie pe care l-a ţinut, folosind un teleprompter, cu puţin timp înainte de a înregistra interviul la Madison, în statul Wisconsin.

Joe Biden luptă pentru supravieţuirea lui politică.

Dezbaterea sa dezastruoasă împotriva lui Donald Trump a stârnit panică în partidul său, în timp ce o majoritate covârşitoare a americanilor îl consideră acum incapabil să guverneze încă patru ani în cazul victoriei.

The post „Chiar nu mă simţeam bine” în cursul dezbaterii, se justifică Biden, în interviul de la ABC appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *