Consiliul Uniunii Europene a prelungit luni pentru şase luni, până la 31 ianuarie 2025, măsurile restrictive contra Rusiei, având în vedere continuarea acţiunilor Moscovei de destabilizare a situaţiei în Ucraina, indică un comunicat postat pe website-ul consilium.europa.eu.
Aceste sancţiuni, introduse pentru prima dată în 2014, au fost extinse considerabil din februarie 2022 ca răspuns la agresiunea militară neprovocată, nejustificată şi ilegală a Rusiei împotriva Ucrainei.
În prezent, sancţiunile cuprind o gamă largă de măsuri sectoriale, inclusiv restricţii privind comerţul, sectorul financiar, tehnologia şi produsele cu dublă utilizare, industria, transporturile şi produsele de lux. Ele acoperă, de asemenea, o interdicţie privind importul sau transferul de ţiţei transportat pe mare şi de anumite produse petroliere din Rusia către UE, excluderea din SWIFT a mai multor bănci ruse şi suspendarea activităţilor şi a licenţelor de radiodifuziune în Uniunea Europeană ale mai multor canale de dezinformare sprijinite de Kremlin. În plus, măsurile specifice permit UE să combată ocolirea sancţiunilor.
Atât timp cât acţiunile ilegale ale Federaţiei Ruse continuă să încalce interdicţia privind folosirea forţei, ceea ce reprezintă o încălcare gravă a obligaţiilor prevăzute de dreptul internaţional, este oportun să se menţină în vigoare toate măsurile impuse de UE şi să se ia măsuri suplimentare, dacă este necesar.
La 31 iulie 2014, Consiliul a adoptat decizia 512/2014 privind măsuri restrictive având în vedere acţiunile Rusiei de destabilizare a situaţiei în Ucraina.
Pe lângă sancţiunile economice impuse Federaţiei Ruse, UE a instituit diferite tipuri de măsuri ca răspuns la acţiunile destabilizatoare ale Rusiei împotriva Ucrainei. Printre acestea se numără restricţii privind relaţiile economice cu Crimeea şi oraşul Sevastopol, anexate ilegal, precum şi cu zonele din Ucraina care nu sunt controlate de guvern din districtele Doneţk, Herson, Luhansk şi Zaporojie, dar şi măsuri restrictive individuale (îngheţarea activelor şi restricţii de călătorie) împotriva a numeroase persoane şi entităţi, precum şi măsuri diplomatice.
Începând cu 24 februarie 2022, UE a adoptat 14 pachete de sancţiuni fără precedent şi de mare impact ca răspuns la invazia pe scară largă a Rusiei împotriva Ucrainei, potrivit sursei citate.
În concluziile sale din data de 27 iunie 2024, Consiliul European şi-a reiterat sprijinul continuu pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internaţional şi a reconfirmat angajamentul ferm al UE de a oferi în continuare sprijin politic, financiar, economic, umanitar, militar şi diplomatic Ucrainei. De asemenea, Consiliul European a condamnat cu fermitate escaladarea recentă a ostilităţilor de către Rusia, în special intensificarea în continuare a atacurilor împotriva civililor şi a infrastructurii civile şi esenţiale, mai ales în sectorul energetic.
The post Consiliul UE prelungeşte sancţiunile economice contra Rusiei până la 31 ianuarie 2025 appeared first on tvrinfo.ro.