Unul dintre cei mai cunoscuți urmași ai lui Ștefan cel Mare este nepotul său, Alexandru Lăpușneanu. Lucrul acesta se datorează și faptului că, în anul 1840, scriitorul Costache Negruzzi publică una din operele sale de referință, respectiv nuvela Alexandru Lăpușneanu, unde descrie în amănunt cele mai reprezentative momente din viața acestui domnitor moldovean. Aceeași lucrare a stat la baza scenariului filmului „Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu”, a cărui premieră a avut loc în anul 1980.
Nu știu câte din faptele sale au fost reținute de cei care au citit opera lui Negruzzi sau au vizionat filmul în regia Malvinei Urșianu, dar sunt convins că cele mai cunoscute și răspândite replici atribuite domnitorului sunt: „Proști da’ mulți” sau „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau”. Dincolo de zâmbetul pe care-l declanșează cele două exprimări vom descoperi imaginea unui om aprig, prefăcut, impulsiv și răzbunător, aflat într-un permanent conflict cu boierii, incapabil de a-și reprima tendința de a-l ucide pe cel pe care îl bănuia de trădare. Un domnitor cu neîndoielnice calități, dar cu defecte de aceeași mărime.
Alexandru Lăpușneanu este fiul nelegitim al lui Bogdan al III-lea, fiul lui Ștefan cel Mare. Numele său la naștere a fost Petre Stolnicul. Cu prilejul numirii sale ca domn al Moldovei, la 12 septembrie 1562, acesta își schimbă prenumele de botez în Alexandru. În istorie, însă, a rămas și cu numele de Lăpușneanu pentru că provenea din satul Lăpușna. Încoronarea sa la Biserica Curții Domnești de la Hârlău a fost posibilă și pentru faptul că Alexandru avea sprijinul consistent al polonezilor și al sultanului Soliman Magnificul, care i-a dat firman de domnie contra unei sume considerabile.
Pentru a-și întări legitimitatea la tronul Moldovei se căsătorește cu Ruxandra, fiica lui Petru Rareș. Conducătorul Moldovei a avut parte de două domnii. În prima dintre ele intenția lui Vodă Lăpușneanu a fost să le câștige bunăvoința celor care nu-l voiau, dându-le de știre boierilor fugari să se întoarcă. Reacția acestora nu a fost pe măsura așteptărilor domnitorului. Ba mai mult de atât, o parte din cei rămași au încercat să pună la cale un complot prin care să-l înlocuiască pe domnitorul indezirabil cu fiul cel mic a lui Petru Rareș, dar încercarea lor a dat greș, iar Alexandru s-a răzbunat. Unii au scăpat cu fuga, însă cei prinși au plătit cu viața pentru necredință. Toate proprietățile trădătorilor și fugarilor au fost confiscate și trecute în stăpânirea domniei și a celor care o susțineau. În plus, în primii trei ani de domnie voievodul a renunțat la consultarea cu Sfatul domnesc, neavând încredere în boierimea de la curte.
Pe plan extern Alexandru Lăpușneanu s-a străduit să aibă relații de bună vecinătate. În anul 1553 își ajută cumnatul, Mircea Ciobanul, să ocupe tronul Țării Românești, doamna Ruxandra fiind soră după tată cu doamna Țării Românești, Chiajna. De asemenea, în Transilvania îi dă o mână de ajutor lui Ioan Sigismund Zapolya pentru a ajunge la conducerea Principatului. În semn de mulțumire principele îi restituie domnitorului moldovean, în urma hotărârii Dietei din Alba-Iulia, Cetatea Ciceului și Cetatea de Baltă.
Prima domnie a lui Alexandru Lăpușneanu se încheie odată cu înfrângerea de la Verbia lângă Dorohoi, 18 noiembrie 1561, când o parte din boierii nemulțumiți trec de partea lui Iacob Heraclit Despot, un pretendent fără filiație domnească și care susținea că este un văr îndepărtat al doamnei Ruxandra. În realitate era un impostor de origine greacă al cărui trecut era încărcat de fapte și întâmplări dubioase. În fața acestui deznodământ Alexandru Lăpușneanu se retrage inițial la Cetatea Chiliei, după care ia calea Istanbulului cu gândul de a-și recuceri statutul de domnitor.
La urcarea pe tron Iacob Heraclit își ia numele de Ioan Vodă, dar în istorie este cunoscut ca Despot Vodă pentru că a guvernat după bunul său plac. Excluderea boierilor locali de la conducerea treburilor domnești și aducerea de consilieri din Occident au creat o profundă stare de nemulțumire, care asociată cu alte măsuri contrare religiei ortodoxe și tradițiilor strămoșești au condus la un complot în urma căruia Despot Vodă este ucis, iar domn al Moldovei devine hatmanul Ștefan Tomșa.
După doi ani de exil prin Anatolia, la Cetatea Konia, și în orașul Alep din Siria Alexandru Lăpușneanu îl convinge pe sultan să-l repună în domnie. Solicitarea l-a costat 200.000 de galbeni, dar la otomani era o practică acordarea domniei în funcție de cine dă mai mult. Susținut de o armată otomană Alexandru revine în Moldova, unde este întâmpinat de o solie trimisă de noul domnitor Ștefan Tomșa. Aceștia îi transmit că nu este dorit în Moldova și că boierii țării nu-l vor domn. Atunci Lăpușneanu le-a spus: „De nu mă vor, eu îi voiu pre ei şi de nu mă iubescu, eu îi iubescu pre dînşii şi tot voi merge, ori cu voie ori fără voie”.
Aflând de hotărârea lui Alexandru de a-și recupera tronul și conștient de faptul că nu-l poate învinge într-o luptă Tomșa fuge la polonezi, dar regele Sigismund al II-lea August – la solicitarea Imperiului Otoman – îl capturează și îl decapitează sub pretextul că, în urmă cu un an, a pătruns în Polonia în scop de jaf, trupul său fiind înmormântat în Catedrala din Liov. În felul acesta scurta domnie a lui Ștefan al VII-lea Tomșa ia sfârșit, iar Alexandru Lăpușneanu își începea a doua sa domnie.
Viclenia și setea de răzbunare îl determină pe Alexandru Lăpușneanu să-și pună în aplicare planul de pedepsire a boierilor trădători. Motivând că vrea să se împace cu ei domnitorul îi invită pe boieri la un ospăț, care să pună capăt neînțelegerilor trecute, garantându-le acestora că intențiile sale sunt de bună credință și că dorește să aibă o relație cordială pe viitor cu dânșii. Boierii cad în capcana întinsă de Alexandru și participă la sindrofie, dar la un moment dat mercenarii domnitorului năvălesc în încăpere și îi ucid pe toți, construind o piramidă din capetele naivilor. Cifrele masacrului oscilează de la 12 la 60 de boieri omorâți. Cel mai des întâlnită în documente este cifra 47, dar, indiferent de numărul real, evenimentul a avut loc și el dezvăluie cruzimea fără margini și plăcerea diabolică a domnitorului de a ucide.
În primăvara anului 1568 Alexandru Lăpușneanu cade la pat bolnav. Se simte sleit de puteri, are frisoane și temperatură. În plus, glaucomul pe care îl moștenește de la tatăl său îi diminuează foarte mult vederea. Îngrijorat de simptome trimite vorbă la vechiul său chirurg de încredere, aflat în Transilvania, să vină să-l consulte. Presimțirea că sfârșitul vieții se apropie îl determină să convoace Sfatul Țării. În timpul adunării, vrând să lase rânduială în țară, îi dă sceptrul fiului său Bogdan, ca semn al cedării puterii și al înscăunării noului domnitor.
La o zi după renunțarea la tron Alexandru Lăpușneanu cade în agonie. Apropiații lui, amintindu-și de intenția acestuia de a se călugări înainte de moarte, se grăbesc să-i ducă la îndeplinire doleanța. Îl călugăresc și îi dau numele de Pahomie, având în vedere și prenumele său inițial de Petru. Într-un moment de revenire Alexandru Lăpușneanu, nemulțumit de gestul celor din jur, le spune acestora pe același ton nemilos și amenințător: „De mă voi scula, pre mulți am să popesc eu”. Înspăimântați de spusele fostului domnitor, o parte din cei prezenți s-au gândit să-i grăbească sfârșitul.
Moartea domnitorului îmbracă și ea haina răzbunării. Doi dintre boierii supraviețuitori îl vor forța să treacă în lumea celor veșnici, ceva mai repede decât ar fi făcut-o moartea după voia sa. Într-o manieră cinică boierii Spancioc și Stroici îi vor da să bea otravă și vor asista la ultimele clipe de viață ale domnitorului spunându-i caustic: „Învață a muri, tu care știai numai a omorî“.
