O să realizez o istorie foarte pe scurt a felului în care s-au desfășurat alegerile în ultimele trei decenii în Statele Unite ale Americii. În 1992, într-un mod neașteptat, Bush tatăl este învins de către tânărul guvernator de Arkansas, Bill Clinton, o surpriză despre care am aflat ulterior că era pregătită de mult timp în laboratoarele Deep State-ului american, care, sigur, avea mult mai multe șanse să impună acea dictatură a minorităților în Statele Unite, în spatele căreia și-au văzut liniștiți de treabă. Și, cu probleme mai mari sau mai mici, inclusiv legate de sexul cu Monica Lewinsky, totuși își duce mandatul până la capăt, în anul 2000, când în anul 2000 Bill Clinton, împuterit de 8 ani de președinție, vrea să își impună ca președinte un urmaș, un interpus, pe Al Gore, vicepreședintele său, cu care chiar câștigă alegerile la votul popular, numai că în Florida, la Curtea de Apel, se decide cu totul altfel și apare președinte fiul lui Bush tatăl, anume Bush Junior și începe la modul dinastic o altă perioadă de 8 ani de zile, din 2000 până în 2008, timp în care Deep State-ul american, dacă vă amintiți, a impus ca filozofie planetară războiul preventiv, dus împotriva terorismului, prin ceea ce s-a întâmplat (și din punctul meu de vedere a fost un simulacru groaznic) pe 11 septembrie 2001.
Trec și cei 8 ani ai familiei Bush, pe lângă ceilalți 4 dinainte, și în 2008 Clinton încearcă din nou, prin soția lui, să obțină nominalizarea democrată, însă un alt politician de laborator, de data asta antrenat direct de către George Soros, anume Barack Obama, câștigă nominalizarea din partea Partidului Democrat. Clinton pierde partida în interiorul Partidului Democrat și Barack Obama devine președinte pentru 8 ani, 8 ani groaznici pentru Statele Unite, în care practic au pierdut controlul asupra lumii, 8 ani în care a fost neglijată total Europa și în care China le-a făcut cu mâna din mers americanilor, inclusiv ca dominație geopolitică în zona Asiei, dar mai ales din punct de vedere economic .
În 2016, Clinton încearcă din nou, de data aceasta tot prin soția lui, care a obținut nominalizarea democrată, însă Hillary Clinton este învinsă la vot de către republicanul Donald Trump. Restul e mai aproape de noi: în 2020, știți, Obama, puternicul președinte după 8 ani de zile de mandat și foarte bogat de asemenea, beneficiind de faptul că Clinton pierduse în 2016 meciul cu Trump, reușește să își impună interpusul Joe Biden, fostul tău vicepreședinte, și, după niște alegeri fraudate (după cum s-a văzut și s-a demonstrat), Biden ajunge președinte. De remarcat aici, prieteni, că Obama a încercat în 2020 s-o impună la candidatură pe Michelle Obama, dar nu prea i-a ieșit; Deep State-ul nu a fost de acord cu el. Deci încă de atunci, din 2020, el a vrut să-și impună soția la candidatură, ca să fie ea cea care îl învinge pe Trump și să rămână în familie președinția SUA, nu dusă printr-un interpus ca Biden. Suntem în 2024, Trump revine, este pe cai mari, însă în partea democrată din nou apare lupta de tip dinastic între familiile Clinton și Obama. Clintonii o vor pe Kamala Harris, cu care ar fi fost de acord cumva și familia Obama, dacă Michelle Obama nu ar dori chiar dânsa să fie nominalizata celor din Partidul Democrat. Și în aceste zile, chiar în timp ce vorbim, această bătălie este în desfășurare între familiile Clinton și Obama. A mai intrat în piesă cumva, cum se spune în România, „și-a băgat capul în poză” și George Clooney, care și el se pregătește de vreo 8 ani de zile să devină un nominalizat al democraților la președinție. se va decide în câteva zile, poate mai puțin de o săptămână, care sunt candidații care vor intra la analiza inițială și apoi votul democraților la Convenția din luna august.
Păi mai zic doar așa: dacă treburile de tip prezidențial se desfășoară așa în țara considerată ca fiind liderul lumii libere, deci o țară democratică, liderul lumii democratice, ce poți să mai comentez negativ despre aranjamentele care, la vedere, din autocrații precum Rusia, care a prelungit a la longue mandatul de președinte al lui Putin, sau despre cele din dictatura Partidului Comunist, care este China, unde Xi Jinping a fost este și va fi bun în continuare, poate chiar pe viață. Sau, venind în România, ce să mai spui despre faptul că Iohannis vrea și el urmaș, pe unul Ciucă, că el nu are copii și l-a ales pe Ciucă, dacă în țara „marelui licurici” treburile sunt de tip dinastic, se desfășoară netransparent și nedemocrat.
Autor: Cozmin Gușă/Solidnews.ro
