Premierul Marcel Ciolacu: PSD a câştigat detaşat alegerile în România. Campania a fost despre nivel de trai şi economie

Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că Partidul Social Democrat a câştigat detaşat alegerile locale şi europarlamentare în România, iar campania electorală a fost despre nivel de trai şi despre economie.

PSD a câştigat alegerile detaşat în România, atât cele europarlamentare şi, pentru prima oară, şi în urbanul mare avem peste 50% dintre toate localităţile. Campania electorală, să fim sinceri, a fost despre nivel de trai şi despre economie. De fapt esenţa în acest an, mai ales după războiul din Ucraina, total incorect, este despre nivelul de trai şi despre solidaritatea noastră faţă de Ucraina şi, nu în ultimul rând, faţă de Republica Moldova”, a spus Ciolacu, la reuniunea Internaţionalei Socialiste – secţiunea Europa, care se desfăşoară la Palatul Parlamentului, în prezenţa preşedintelui Consiliului de Miniştri din Spania, Pedro Sanchez, preşedintele IS.

Ciolacu a adăugat că în Republica Moldova urmează să fie alegeri în luna octombrie şi chiar dacă în această ţară „nu este un război armat”, aici „este un război hibrid”.

Sperăm să câştigăm şi în Franţa, aşa cum spunea secretara generală, dar cel mai important este ca împreună să găsim soluţii reale şi complete la provocările actuale în faţa unor mişcări populiste şi extremiste care de fapt vor puterea cu orice preţ şi vor în continuare să propage o ură şi o dezbinare”, a afirmat premierul. 

Pedro Sanchez, în Bucureşti. Premierul spaniol participă la reuniunea Internaţionalei Socialiste

Premierul spaniol Pedro Sanchez este astăzi în Bucureşti și participă la Conferinţa Liderilor PES.

The post Premierul Marcel Ciolacu: PSD a câştigat detaşat alegerile în România. Campania a fost despre nivel de trai şi economie appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *