Caută
Close this search box.

Slovacia a primit primele două avioane de luptă F-16 fabricate în SUA

Slovacia a primit primele două avioane de luptă F-16 fabricate în SUA, despre care guvernul spune că vor spori semnificativ capacităţile de apărare ale ţărilor membre ale NATO şi UE, conform AFP.

Bratislava va primi în cele din urmă un total de 14 aeronave în cadrul unui contract în valoare de 1,6 miliarde de euro (1,7 miliarde de dolari), cea mai mare achiziţie militară făcută vreodată de această ţară.

Aceste aeronave au fost destinate să înlocuiască flota îmbătrânită de avioane de luptă MiG-29 proiectate de sovietici.

Anul trecut, Slovacia şi-a donat MiG-urile imobilizate Ucrainei, devenind al doilea membru NATO, după Polonia, care se angajează să furnizeze aceste aeronave Kievului.

„Noile F-16 vor îmbunătăţi semnificativ capacităţile forţelor noastre armate şi ne vor permite să ne protejăm ţara mai eficient”, a transmis marţi Ministerul Apărării într-un comunicat.

Primele două avioane F-16 furnizate în cadrul acordului din 2018 au aterizat luni seara la baza militară Kuchyna din vestul Slovaciei.

Sosirea lor a fost întârziată cu aproximativ doi ani din cauza pandemiei şi a lipsei de semiconductori de pe piaţă.

„Aceste avioane de luptă fac din Slovacia o ţară mai puternică şi, de asemenea, întăresc NATO”, a declarat ambasadorul SUA în Slovacia, Gautam Rana. Preluare: Agerpres

Al treilea sistem Patriot donat de Germania a ajuns în Ucraina, a anunţat Zelenski

Ucraina a primit cel de-al treilea sistem de apărare antiaeriană Patriot donat de Germania, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski duminică seara.

The post Slovacia a primit primele două avioane de luptă F-16 fabricate în SUA appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri