Caută
Close this search box.

Un tribunal din New York a amânat sentinţa în dosarul plăţilor efectuate de Trump către o fostă vedetă porno

Un tribunal din New York a decis marţi să amâne sentinţa în dosarul plăţilor către o fostă vedetă porno, în urma unei decizii istorice a Curţii Supreme a SUA referitoare la imunitatea preşedinţilor SUA, transmite Reuters.

Sentinţa ar urma să fie dată în 18 septembrie, a menţionat judecătorul Juan Merchan într-o scrisoare adresată părţilor în proces.

Iniţial, instanţa stabilise că sentinţa va fi anunţată în 11 iulie.

Pe 30 mai, doisprezece juraţi l-au declarat în unanimitate pe Donald Trump vinovat de 34 de infracţiuni de falsificare a unor documente contabile pentru a ascunde plata a 130.000 de dolari către starul de filme porno Stormy Daniels chiar la sfârşitul campaniei prezidenţiale din 2016.

Această plată, a cărei disimulare a fost considerată ilegală, avea scopul de a-i cumpăra tăcerea despre o relaţie sexuală pe care ea susţine că a avut-o cu Donald Trump – şi pe care acesta din urmă o neagă – în 2006, când era deja căsătorit cu soţia sa Melania.

CITEȘTE ȘI: Decizie istorică în SUA. Donald Trump, primul fost preşedinte găsit vinovat de un tribunal penal. El poate candida chiar dacă va fi condamnat la închisoare. ”Vom face recurs împotriva acestei înşelătorii”

Infracţiunea de fals în acte contabile poate fi pedepsită teoretic cu până la patru ani de închisoare, însă judecătorul poate alege o alternativă precum pedeapsa cu suspendare cu probaţiune sau chiar muncă în folosul comunităţii.

Acesta este primul caz din istoria Statelor Unite când un fost preşedinte este condamnat pentru o faptă cu caracter penal. În scenariul cel mai pesimist, sentinţa lui Trump ar putea fi de câţiva ani de închisoare. Preluare: Agerpres

The post Un tribunal din New York a amânat sentinţa în dosarul plăţilor efectuate de Trump către o fostă vedetă porno appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri