Caută
Close this search box.

Uraganul Beryl a ucis cel puţin şapte persoane în sud-estul Caraibelor şi se îndreaptă spre Jamaica şi Insulele Cayman

Uraganul Beryl, deosebit de precoce, urmează să atingă zona de uscat în Jamaica, şi apoi în Insulele Cayman, miercuri, după ce a ucis cel puţin şapte persoane şi a provocat pagube materiale însemnate în sud-estul Caraibelor, a avertizat Centrul Naţional pentru Uragane (NHC) din Statele Unite, transmite AFP.

Beryl, primul uragan din acest sezon, a fost retrogradat, marţi după-amiază, la categoria 4, după ce luni seară şi marţi dimineaţă a fost încadrat în categoria 5, cea mai puternică pe scara Saffir-Simpson, utilizată pentru a descrie intensitatea furtunilor. Categoria 5 corespunde unor uragane care dezvoltă vânturi de peste 252 km/h şi care au efecte „potenţial catastrofale”.

Beryl a devenit astfel cel mai precoce uragan de categoria 5 înregistrat vreodată de serviciile meteorologice americane.

Două persoane au murit în Venezuela în urma trecerii uraganului Beryl, ridicând numărul deceselor în această ţară la trei.

Alte cel puţin trei persoane au murit în Grenada, ţară pe care Beryl a lovit-o luni. De asemenea, a fost înregistrat un deces în Saint Vincent şi Grenadines.

„Vânturi devastatoare (…), creşterea cu potenţial fatal a nivelului apei şi valuri distructive sunt aşteptate în unele zone din Jamaica şi Insulele Cayman, miercuri, în timpul zilei şi seara”, conform unui buletin informativ emis de NHC marţi, la 21:00 GMT, în care se menţionează că uraganul este însoţit de vânturi care suflă cu 250 km/h.

„Vestea bună este că Beryl a început să slăbească puţin” în intensitate, a comentat directorul NHC, Michael Brennan, descriind uraganul drept „extrem de periculos”.

Când va lovi Jamaica, Beryl ar putea avea intensitatea unui uragan de categoria 3 sau 4, ceea ce ar putea provoca „daune însemnate din cauza vântului, în special caselor, acoperişurilor, copacilor şi cablurilor electrice”, a adăugat el.

Într-un mesaj postat pe reţeaua socială X, premierul jamaican Andrew Holness le-a recomandat „tuturor jamaicanilor să se aprovizioneze cu alimente, baterii, lumânări şi apă” şi să îşi pună „documentele esenţiale” într-un loc sigur.

Alerte de uragan au fost emise, de asemenea, în Insulele Cayman, pe care Beryl se preconizează că le va traversa în cursul nopţii de miercuri spre joi, potrivit NHC.

În Republica Dominicană, valuri masive au lovit ţărmurile capitalei Santo Domingo, potrivit fotografilor AFP.

Beryl va afecta, de asemenea, sudul Haiti şi va ajunge, la o intensitate mult mică, în Peninsula Yucatan, în Mexic, joi seară.

– Criză climatică –

„Este clar că această criză climatică împinge dezastrele la noi niveluri record de distrugere”, a observat directorul agenţiei ONU pentru climă, Simon Stiell. Una dintre cele două victime înregistrate în Carriacou, o insulă din Grenada, pe care ochiul uraganului a devastat-o luni, face parte din familia sa.

„Criza climatică merge din rău în mai rău şi mai repede decât se preconiza”, ceea ce, drept răspuns, necesită „acţiuni mult mai ambiţioase din partea guvernelor şi a companiilor”, a adăugat Stiell într-o declaraţie pentru AFP.

În Barbados, case şi sedii comerciale au fost inundate, iar bărcile de pescuit au fost avariate în Bridgetown.

Pe insula franceză Martinica, străzile au fost inundate şi aproximativ 10.000 de clienţi au fost privaţi de energie electrică, potrivit furnizorului de electricitate EDF.

– Supraîncălzirea Atlanticului de Nord –

Beryl este primul uragan din acest sezon din Oceanul din Atlantic. Apariţia atât de devreme a unui fenomen climatic de această amploare este extrem de rară în sezonul uraganelor, care se extinde de la începutul lunii iunie până la sfârşitul lunii noiembrie, în Statele Unite.

La sfârşitul lunii mai, Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică din Statele Unite (NOAA) a prognozat un sezon extraordinar al uraganelor în 2024 şi posibilitatea de formare a unui număr de până la şapte uragane de categoria 3 sau chiar mai mare.

Aceste previziuni sunt în special asociate cu dezvoltarea aşteptată a fenomenului meteorologic La Nina, precum şi cu temperaturile foarte ridicate ale Oceanului Atlantic, potrivit NOAA.

Temperaturile Atlanticului de Nord continuă să crească de peste un an şi ating niveluri record, mult peste mediile multianuale, conform datelor publicate de NOAA.

The post Uraganul Beryl a ucis cel puţin şapte persoane în sud-estul Caraibelor şi se îndreaptă spre Jamaica şi Insulele Cayman appeared first on tvrinfo.ro.

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri