Aproximativ 140 de studenţi din cadrul instituţiilor de învăţământ superior cu profil militar, poliţie şi informaţii din ţară, care au obţinut rezultate remarcabile în procesul de învăţământ, participă, începând de luni, la tabăra „Mândri de Valorile României”, organizată în staţiunea Geoagiu Băi de Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse.
La deschiderea oficială a taberei a fost prezentă ministrul Familiei, Natalia Intotero, care a declarat că scopul acestui proiect este de a le arăta oamenilor cât de important este să ne iubim ţara şi să ne respectăm valorile naţionale, dar şi de a-i încuraja pe tineri să îmbrăţişeze o carieră militară.
„Este pentru prima dată când se organizează o astfel de tabără. Scopul acesteia este de a conştientiza încă o dată cu toţii cât este de important să ne iubim ţara, să ne respectăm valorile naţionale, să respectăm pe cei care au ales o astfel de carieră de militar, indiferent de arma pe care ei au ales-o, şi de a încuraja pe cât mai mulţi tineri să îmbrăţişeze o astfel de carieră. (…) Şi cred că este încă un moment foarte important pentru fiecare dintre noi să ne iubim şi să ne respectăm ţara, aşa cum au făcut-o cu multă demnitate înaintaşii noştri”, a spus ministrul Familiei.
Natalia Intotero a reliefat faptul că în acest an se marchează 200 de ani de la naşterea lui Avram Iancu, unul dintre punctele aflate în programul stabilit de organizatori fiind o vizită la Panteonul Moţilor de la Ţebea, unde se află mormântul eroului naţional, dar şi gorunul lui Horea, unul dintre capii Răscoalei de la 1784, conform Agerpres.
Programul taberei este unul variat în care participanţii vor putea descoperi o parte din monumentele istorice şi culturale ale judeţului Hunedoara, începând cu cele două capitale antice – Sarmizegetusa Regia şi Ulpia Traiana Sarmizegetusa, şi continuând cu vizite la Castelul Corvinilor sau Mănăstirea Prislop – loc de pelerinaj al românilor la mormântul părintelui Arsenie Boca.
„Sunt mândru că studenţii cei mai buni, de la şapte academii militare, au prilejul de a fi oaspeţi ai judeţului Hunedoara. Eu o felicit, în primul rând, pe doamna ministru că a avut iniţiativa ca această tabără să se desfăşoare în judeţul Hunedoara. Tinerii vor avea posibilitatea să afle multe lucruri despre judeţul nostru, despre istoria noastră şi despre geneza poporului român”, a menţionat, la rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Laurenţiu Nistor.
Ministerul Familiei organizează, în această vară, mai multe tabere, între care una este dedicată copiilor românilor din diaspora, unul dintre locurile în care se derulează proiectul ARC fiind Complexul de agrement „Căprioara” Deva. De asemenea, au fost organizate tabere pentru elevii olimpici, dar şi tabere pentru studenţi şi pentru copiii cu probleme sociale.