Pentru iubitorii sportului cel mai măreț și mai așteptat eveniment sportiv are loc din patru în patru ani sub titulatura de Jocurile Olimpice. Este un spectacol sportiv de anvergură, o întrecere internațională la mai multe discipline sportive ale cărei rădăcini le găsim în antichitatea greacă. Desființate în anul 393 la porunca împăratului roman Teodosiu I, ele sunt reluate în epoca modernă în urma eforturilor depuse de baronul francez Pierre de Coubertin, prima ediție a Jocurilor Olimpice Moderne având loc la Atena, în 1896.
Cele cinci inele de pe drapelul olimpic simbolizează unitatea celor cinci continente – America fiind considerată un singur continent –, iar culorile au fost alese în așa fel încât, cel puțin una, să se regăsească în fiecare drapel al țărilor participante. Drapelul Olimpic a fost arborat pentru prima dată la Jocurile Olimpice de la Antwerp- Belgia, în anul 1920.
Din 1924 apar și Jocurile Olimpice de Iarnă destinate sporturilor din sezonul rece, prima întrecere fiind găzduită de Franța. Până în anul 1992 jocurile de iarnă se desfășurau în același an cu cele de vară. Din anul 1994 ele au fost intercalate în așa fel încât din doi în doi ani să avem o ediție, păstrându-se intervalul de patru ani pentru fiecare tip de competiție în parte.
Momentul simbolic prin care se marchează deschiderea jocurilor este reprezentat de aprinderea flăcării olimpice pe stadionul unde are loc ceremonia inaugurală. Ea arde neîntrerupt pe toată durata competiției. Focul este aprins cu ajutorul unei oglinzi în localitatea Olympia din Grecia, pe locul unde se presupune că a fost amplasat templul zeiței Hera, și este purtat spre orașul în care se desfășoară concursul prin intermediul unei torțe. Aceasta a fost introdusă pentru prima dată la Jocurile Olimpice de Vară de la Berlin, în anul 1936.
Ce a urmat după acea manifestare știe o lume întreagă. Războiul mondial declanșat de Germania lui Hitler a dus la întreruperea marii întreceri sportive pentru 12 ani. Prima ediție a Jocurilor Olimpice de Vară, după cel de-al Doilea Război Mondial, a avut loc la Londra în 1948.
La 38 de ani distanță de la întrecerile organizate de naziști Germania de Vest primește dreptul de a organiza o nouă ediție a Jocurilor Olimpice, orașul München fiind desemnat să găzduiască grandioasa reuniune. Perioada stabilită pentru desfășurarea competițiilor a fost 26 august – 11 septembrie 1972. În lupta pentru medalii s-au înscris 7.173 de sportivi reprezentând 121 de țări, fiind un record pentru această manifestare.
După zece zile de întreceri totul părea o sărbătoare a spiritului sportiv, a fairplay-lui și respectului între națiuni. În dimineața zilei de 5 septembrie, însă, toată bucuria competiției se va prăbuși într-un abis al spaimei și durerii. Era ora locală 4.30. Opt teroriști palestinieni îmbrăcați în echipament sportiv cu fețele acoperite și bine înarmați pătrund în satul olimpic, îndreptându-se spre clădirea unde erau cazați sportivii israelieni. Armamentul era ascuns în genți sportive, pentru a nu atrage atenția pe timpul deplasării. De cum au intrat în pavilion unul din membrii delegației israeliene îi reperează și încearcă să se opună, fără succes însă. Este împușcat pe loc, dar zgomotul produs îi alarmează pe ceilalți. O parte din sportivi încearcă să se lupte cu ei, o parte fug pe scările exterioare. În timpul înfruntării mai este împușcat un sportiv israelian, iar nouă sunt luați ostatici.
Accesul teroriștilor în satul olimpic a fost facilitat de faptul că trei dintre atacatori – printre care se afla și șeful lor, Luttif Afif, – lucraseră la firma care a construit complexul sportiv și, prin urmare, cunoșteau foarte bine amplasamentul, căile de acces și modul de repartizare a delegațiilor. La puțin timp ecranele televizoarelor erau împânzite cu imagini de la fața locului și cu revendicările teroriștilor. Ei solicitau eliberarea a 243 de palestinieni închiși în penitenciarele din Israel și a doi teroriști germani, pe nume Andreas Baader și Ulrike Meinhof, încarcerați în Germania.
Statul Israel a respins orice colaborare cu teroriștii și s-a oferit să participe la eliberarea ostaticilor cu o trupă de comando specializată în lupta antiteroristă, dar conducătorii germani s-au opus. Ministrul de Interne al Bavariei și șeful Poliției din München au început tratativele cu agresorii. În rezolvarea crizei s-au implicat și doi membri ai Ligii Arabe, respectiv Magdi Gohary și Mohamed Kadif. Pentru a convinge autoritățile locale că ostaticii sunt în viață, teroriștii au acceptat ca ministrul de interne german, Hans-Dietrich Genscher, și primarul satului olimpic, Walter Tröger, să intre în pavilionul unde erau ținuți sportivii israelieni și să dialogheze cu ei.
Teroriștii au insistat să fie lăsați să plece în Egipt solicitând în acest scop un mijloc de transport până la aeroport și un avion. În urma discuțiilor oficialii germani s-au declarat dispuși să le satisfacă cerințele, convingându-i să decoleze din baza aeriană N.A.T.O. de la Fürstenfeldbruck, deoarece erau riscuri mai mici decât din Aeroportul Riem de lângă München. Atacatorii au acceptat oferta și în felul acesta au ajuns cu două elicoptere în baza militară.
După aterizare doi teroriști au coborât din elicoptere și au intrat în avionul care îi aștepta pentru a-l verifica și pentru a se asigura că totul este în regulă. Ceilalți au rămas în elicoptere cu puștile îndreptate spre ostatici și piloți. Pentru siguranță teroriștii i-au legat pe ostatici pentru a-i împiedica să fugă. Înțelegerea cu oficialii germani presupunea ca avionul să aibă piloții în cockpit, însă la inspecția făcută de teroriști aceștia au constatat că avionul era gol. Dându-și seama că este o capcană cei doi teroriști au pornit în fugă spre elicoptere, dar lunetiștii germani au deschis foc asupra lor.
În următoarele momente s-a declanșat un schimb de focuri între polițiștii germani și teroriști. Din nefericire, lunetiștii germani erau slab pregătiți și au ratat, parțial, țintele, în sensul în care nu i-au lovit în puncte vitale. În haosul creat un terorist a detonat o grenadă în elicopterul în care erau imobilizați sportivii israelieni. Bilanțul acțiunii a fost tragic. Un polițist german aflat în turnul de control și toți ostaticii și-au pierdut viața. Dintre teroriști trei au supraviețuit, dar au fost reținuți.
A doua zi concursurile au fost suspendate și peste 80.000 de localnici și sportivi au participat la o acțiune de pomenire a celor dispăruți. După acțiunea comemorativă delegația Israelului s-a întors acasă. Rând pe rând și alte delegații sau sportivi au decis să părăsească întrecerea de teama unor noi atentate. Este vorba de sportivii egipteni, filipinezi, algerieni, norvegieni și olandezi. Președintele Comitetului Organizatoric German, domnul Villy Daume, a solicitat încheierea competiției, însă președintele Comitetului Internațional Olimpic, Avery Brundage, s-a opus, cu atât mai mult cu cât guvernul israelian și șeful delegației Israelului au cerut, la rândul lor, ca Jocurile Olimpice să continue.
Printre cei 11 membri ai delegației israeliene uciși la München trei erau născuți în România. Este vorba de antrenorul de scrimă Andrei Spitzer, născut la Timișoara, antrenorul de tir Kehat Schor, născut la Podul Iloaiei, județul Iași, și arbitrul de lupte Yossef Gutfreund, născut la Chișinău, în perioada în care capitala Moldovei de azi făcea parte din România Mare. Toți sunt înmormântați în Cimitirul Kiryat Shaul din Tel Aviv.
În imediata apropiere a stadionului olimpic din Munchen „Olympiastadion” autoritățile germane au ridicat, în anul 2017, un monument numit „Rana” în amintirea tragicului eveniment. Pe câteva ecrane amplasate în acest loc sunt derulate imagini din acele zile întunecate și informații despre fiecare israelian ucis în atentat.
Încă din Antichitate pe timpul desfășurării Jocurilor Olimpice era declarată „Ekecheiria”, așa-numita „Pace Olimpică”. Era un armistițiu sacru instaurat timp de trei luni în toată Grecia, în urma căruia orice conflicte politice sau militare între cetățile grecești încetau. Iată că, după mii de ani de evoluție și progres, acest lucru nu mai este posibil. Ostilitatea între popoare a atins cote alarmante, iar scopul Olimpismului „de a pune sportul în slujba dezvoltării armonioase a omului în vederea promovării unei societăți pașnice, preocupate de păstrarea demnității umane” nu mai este respectat de unele națiuni. Jocurile Olimpice de la Munchen din 1974 rămân în istoria mondială a sportului ca cele mai însângerate întreceri. Tăcerea armelor rămâne pe mai departe un scop suprem spre care tinde omenirea, măcar în această perioadă a unei bucurii colective, pe care întreaga planetă o trăiește din plin. Dacă nu suntem în stare să instaurăm o „Pace Mondială” măcar să avem determinarea de a cinsti cum se cuvine „Pacea Olimpică”.
