Gabriela Ruse a învins-o pe campioana de la Wimbledon, Barbora Krejcikova

Gabriela Ruse a învins-o pe campioana de la Wimbledon, Barbora Krejcikova

Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse (122 WTA) s-a calificat în runda a treia a turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului, după ce a trecut spectaculos de cehoaica Barbora Krejcikova (8 WTA, favorită nr. 8), câştigătoarea trofeului de la Wimbledon din acest an, în două seturi, 6-4, 7-5. Gabi s-a calificat astfel pentru prima dată în turul al treilea al unui turneu de Grand Slam.

Ruse (26 ani), venită din calificări, s-a impus după o partidă de o oră şi 46 de minute, în care a reuşit 8 aşi şi a comis trei duble greşeli, cehoaica având 6 aşi şi făcând 7 duble greşeli, conform TVRInfo.

În runda următoare, Ruse, care ajunge pentru prima dată în turul al treilea la un turneu de Mare Şlem, o va întâlni pe iberica Paula Badosa (29 WTA, favorită nr. 26).

Krejcikova câştigase ambele confruntări de până acum cu Ruse, în 2019, în primul tur la Bucureşti, cu 6-3, 0-6, 6-2, şi în 2023 la Abu Dhabi, în primul tur, cu 6-1, 6-4.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *