Japonia a fost lovită de un taifun extrem de puternic

Unul dintre cele mai puternice taifunuri care au lovit Japonia în ultimele decenii a atins uscatul joi, omorând cel puţin trei persoane şi provocând pagube semnificative, în special din cauza ploilor torenţiale care au căzut în sudul ţării, relatează AFP.

Taifunul Shanshan, cu rafale de până la 252 km/h, a ajuns în Japonia prin insula principală din sudul ţării, Kyushu, unde locuiesc 12,5 milioane de oameni, în jurul orei locale 08:00 (23:00 GMT, miercuri).

Ajuns pe uscat, taifunul a scăzut în intensitate, cu rafale de cel mult 160 km/h, dar pericolul a venit mai ales din cauza ploilor torenţiale, care au declanşat alunecări de teren. Trei membri ai aceleiaşi familii, un cuplu de 70 de ani şi fiul lor în vârstă de 30 de ani, au murit după ce o alunecare de teren le-a acoperit casa în Gamagori, un oraş din centrul prefecturii Aichi.

De miercuri, autorităţile nipone au emis cel mai înalt nivel de alertă în unele zone, sfătuind sute de mii de locuitori să-şi părăsească locuinţele şi avertizând cu privire la inundaţii, alunecări de teren şi pătrunderea mării pe terenuri „potenţial letale”, conform Agerpres.

În oraşul de coastă Miyazaki s-au înregistrat 25 de răniţi – unii din cauza unei tornade – şi aproape 200 de clădiri avariate, a declarat un oficial local pentru AFP.

Potrivit canalului de televiziune NHK, 59 de persoane au fost rănite în regiunea Kyushu, iar un bărbat aflat la bordul unei mici ambarcaţiuni este dat dispărut pe coasta de sud a insulei.

Operatorul de servicii publice din Kyushu a declarat ca 187.010 de locuinţe din insulă nu au avut curent electric.

Potrivit Agenţiei de meteorologie japoneze (JMA), taifunul se va deplasa treptat spre insula principală a Japoniei, Honshu, şi spre oraşele Osaka şi Nagoya.

JMA a avertizat că „riscurile de dezastre din cauza ploilor abundente ar putea creşte rapid în vestul Japoniei până vineri”.

În sudul insulei Kyushu se aşteaptă ca recordul de precipitaţii să fie doborât. Astfel, în anumite locuri din departamentul Miyazaki au căzut deja 790 mm de apă în 48 de ore, un record de două zile pentru luna august în această zonă.

Confruntat cu această situaţie, gigantul automobilistic Toyota a suspendat producţia în cele 14 fabrici ale sale din Japonia. Nissan şi Honda şi-au încetat temporar activitatea la uzinele din Kyushu, la fel ca şi producători de cipuri, între care Tokyo Electron.

Companiile aeriene Japan Airlines şi ANA au anulat mai mult de o mie de zboruri interne şi internaţionale joi şi vineri, afectând peste 44.000 de pasageri.

Numeroase legături feroviare sunt întrerupte şi vor rămâne întrerupte şi vineri, au avertizat operatorii, în timp ce circulaţia celor mai multe trenuri de mare viteză, Shinkansen, a fost suspendată între oraşele Hakata şi Tokyo.

Între 15 şi 17 august, un alt taifun, Ampil, a provocat anularea multor curse feroviare şi zboruri comerciale în Japonia, fiind înregistrate însă doar pagube minore şi persoane uşor rănite.

Taifunurile din regiune se formează mai aproape de ţărm decât în trecut, se intensifică mai rapid şi rămân mai mult timp deasupra uscatului din cauza schimbărilor climatice, potrivit unui studiu publicat în iulie.

Un alt studiu publicat joi de World Weather Attribution (WWA) menţionează că schimbările climatice au intensificat taifunul Gaemi, care a ucis zeci de oameni în Filipine, Taiwan şi China la începutul acestui an.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *